Presedintele Vladimir Putin a semnat luni dupa-amiaza un decret care prevede suspendarea participarii Rusiei la Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare (INF), dupa decizia similara a Statelor Unite.
„Data fiind necesitatea de a aplica masuri urgente dupa incalcarea de catre Statele Unite a obligatiilor asumate in cadrul Tratatului semnat de Uniunea Sovietica si SUA pe 8 decembrie 1987, conformarea Rusiei cu Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare este suspendata prin acest document pana cand Statele Unite abordeaza problema incalcarii obligatiilor asumate prin Tratat sau pana cand Tratatul va fi anulat”, se arata in decretul prezidential, conform agentiei de presa Tass. Ministerul rus de Externe va trimite o notificare formala Statelor Unite. Decretul prezidential intra in vigoare in momentul semnarii.
Vladimir Putin a avertizat recent ca Rusia va adopta masuri simetrice si asimetrice daca Statele Unite amplaseaza rachete atomice in Europa dupa eventuala anulare a Tratatului Fortelor Nucleare Intermediare (INF). „Eu am spus deja si vreau sa repet, iar acest lucru este vital sa fie repetat: Rusia nu va fi prima tara care sa amplaseze astfel de rachete in Europa. Daca vor fi produse si trimise astfel de rachete in Europa, iar Statele Unite au un astfel de plan (…), acest lucru va deteriora puternic situatia securitatii internationale si va genera amenintari grave pentru Rusia, dat fiind ca anumite rachete pot atinge Moscova in 10-12 minute. Acesta este un pericol foarte grav pentru noi. In acest caz, vom fi nevoiti si vreau sa subliniez acest lucru, vom fi nevoiti sa adoptam masuri simetrice si asimetrice”, a declarat Vladimir Putin. „Rusia va fi nevoita sa fabrice si sa amplaseze astfel de tipuri de arme, care vor fi utilizate nu doar asupra regiunilor din care avem o amenintare directa, ci si asupra regiunilor care gazduiesc centrele unde sunt luate deciziile de folosire a sistemelor de rachete care ne ameninta”, a atras atentia liderul de la Kremlin.
Afirmatiile presedintelui Vladimir Putin, care a amenintat ca Rusia ar putea ataca Statele Unite si tari europene care ar gazdui rachete nucleare americane, sunt „inacceptabile”, a replicat Alianta Nord-Atlantica, respingand acuzatiile Moscovei privind sistemele antibalistice NATO din Romania.
Presedintele Donald Trump a anuntat ca Statele Unite se vor retrage din Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare (INF), acuzand Rusia de incalcarea acordului semnat in anul 1987. Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de actiune cuprinse intre 500 si 5.500 de kilometri. Donald Trump sustine ca Rusia a incalcat acest Tratat, dar Administratia Vladimir Putin a acuzat in mai multe randuri ca sistemele balistice instalate de Statele Unite in Europa, inclusiv in Romania, constituie incalcari ale acordului.
Washingtonul insista ca Administratia de la Moscova a dezvoltat o noua racheta cu raza medie de actiune, Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), prin incalcarea Tratatului Fortelor Nucleare Intermediare. Acordul INF a intrat in vigoare in anul 1987, fiind semnat de presedintele american de la acea vreme, Ronald Reagan, cu omologul sau din Uniunea Sovietica, Mihail Gorbaciov. Potrivit cotidianului The New York Times, in afara faptului ca Rusia ar fi incalcat Tratatul INF, Administratia SUA vrea sa renunte la acest acord deoarece este constransa sa nu dezvolte armament care ar putea fi folosit pentru descurajarea Chinei in consolidarea pozitiei in vestul Oceanului Pacific. Dat fiind ca nu este semnatara a Tratatului INF, China a putut dezvolta rachete nucleare cu raze medii de actiune.
Administratia Vladimir Putin a criticat de nenumarate ori initiativa SUA de a instala elemente antiracheta, in cadrul NATO, in Romania si Polonia, precum si montarea unui sistem antibalistic in Coreea de Sud. Washingtonul si NATO sustin ca instalatiile antiracheta din Europa nu sunt indreptate contra Rusiei, vizand contracararea amenintarilor balistice din Iran, in timp ce sistemul din Coreea de Sud vizeaza amenintarea nord-coreeana. Relatiile dintre Rusia si Occident sunt grav afectate de crizele din Ucraina si Siria.
Recent, Administratia Vladimir Putin l-a convocat pe atasatul militar al Statelor Unite pentru a-i transmite o propunere de masuri in sensul mentinerii Tratatului Fortelor Nucleare Intermediare (INF). Printre masurile propuse de Rusia se numara distrugerea instalatiilor de lansare MK-41, folosite inclusiv in sistemul balistic Aegis Ashore, montat in Romania si care urmeaza sa fie amplasat si in Polonia. „Ministerul rus al Apararii invita partea americana, in perioada premergatoare anularii Tratatului INF, sa ia masurile necesare pentru revenirea la respectarea stricta a acordului prin distrugerea sistemelor de lansare terestre MK-41 dezvoltate pentru lansarea de rachete Tomahawk, a rachetelor cu raze de actiune scurta si medie si a dronelor militare care intra sub incidenta Tratatului. Atasatul militar al Ambasadei SUA din Moscova a fost invitat la Ministerul rus al Apararii pentru a i se inmana o notificare”, a comunicat Ministerul rus al Apararii.
Alianta Nord-Atlantica are propria responsabilitate pentru incalcarea Tratatului INF prin instalarea sistemelor balistice americane in Romania si Polonia, a acuzat Administratia Rusiei, indemnand tarile din Europa sa evite transformarea continentului in spatiu de confruntare militara. „Din nefericire, state membre NATO au demonstrat ca nu sunt pregatite pentru un dialog substantial pe tema sistemelor balistice Mk-41, care sunt amplasate in Romania si urmeaza sa fie amplasate in Polonia anul viitor prin incalcarea Tratatului INF. Aceste instalatii fac parte din sistemul balistic NATO, astfel ca Alianta este responsabila direct de distrugerea Tratatului INF”, a comunicat Ministerul rus de Externe. „Daca aliatii europeni ai Statelor Unite sunt intr-adevar interesati sa mentina un control al armamentului eficient la nivel international, daca sunt interesati de neproliferare si dezarmare, atunci nu ar trebui sa urmeze orbeste politicile SUA care au rolul dobandirii suprematiei militare. In schimb, ar trebui sa respecte interesele fundamentale de securitate si sa evite ca Europa sa fie transformata din nou intr-un spatiu de confruntare militara, lucru care inevitabil se va intampla daca Statele Unite incep amplasarea acestor tipuri de rachete”, a precizat Ministerul rus de Externe.
Views: 0