Dragă mamă,

Faptul că îți faci timp pentru tine nu înseamnă că îți abandonezi copilul, dacă mergi la sală, dacă ieși la o cafea cu o prietenă, dacă mergi la masaj, dacă ai nevoie de o oră de liniște sau dacă încerci să te întorci, pas cu pas, la lucrurile care îți făceau bine înainte să devii mamă, nu înseamnă că îți iubești copilul mai puțin. Înseamnă că ești om. Iar un om epuizat, vinovat, izolat și rupt de propriile nevoi nu devine automat un părinte mai bun doar pentru că se sacrifică în tăcere.

Copilul are nevoie de tine, dar nu are nevoie de o mamă care dispare complet în rolul de mamă. Are nevoie de o prezență caldă, suficient de disponibilă, suficient de așezată și capabilă să se întoarcă spre el cu răbdare. Câteva ore petrecute cu o persoană de încredere nu rup atașamentul și nu traumatizează copilul. Dimpotrivă, copilul învață treptat că mama poate pleca și se poate întoarce, că există și alți adulți siguri, că lumea nu se prăbușește în absența ei. Siguranța nu se construiește prin prezență continuă, ci prin felul în care copilul este îngrijit, liniștit, văzut și primit în mod repetat.

În cabinet, am întâlnit multe femei care nu mai știau unde se termină grija pentru copil și unde începe neglijarea propriei persoane. Mame care se simțeau vinovate pentru orice pauză, pentru orice nevoie, pentru orice dorință care nu avea legătură directă cu copilul. Mame obosite, tensionate, copleșite, care zâmbeau în exterior și se rupeau pe dinăuntru. Unele trăiau simptome de anxietate sau depresie postnatală fără să ceară ajutor, de teamă că vor fi judecate, etichetate sau considerate „mame slabe”. Dar suferința unei mame nu dispare doar pentru că este ignorată. Se adună, se vede în corp, în răbdare, în relația de cuplu, în felul în care ajunge să răspundă copilului și în felul în care se simte în propria viață.

Sacrificiul total al mamei nu este dovadă de iubire matură este, de multe ori, o formă de epuizare glorificată. Copilul nu are nevoie ca mama lui să renunțe la sine ca să îi demonstreze iubirea. Are nevoie să vadă, în timp, un adult care iubește, dar care are și limite; care oferă, dar nu se anulează; care are grijă, dar știe și să primească sprijin. O mamă care își respectă sănătatea emoțională nu îi ia ceva copilului, ii oferă un model mai sănătos despre iubire, echilibru și relații.

Iar aici rolul partenerului contează enorm. Creșterea unui copil nu ar trebui să cadă, tăcut și automat, doar pe umerii mamei. Un tată prezent, un partener implicat, o familie care sprijină, nu doar critică, pot face diferența dintre o mamă care supraviețuiește și una care începe să se simtă din nou întreagă. A fi mamă nu ar trebui să însemne izolare, vinovăție și renunțare la propria identitate. Ar trebui să însemne și sprijin, respirație, împărțirea responsabilităților și dreptul de a rămâne femeie, nu doar funcție pentru nevoile tuturor.

Concluzia psihologică: o mamă care își face timp pentru ea nu își abandonează copilul, ci își protejează resursele din care va continua să îl iubească. Copiii nu cresc mai bine lângă părinți epuizați, dar „prezenți” cu orice preț. Cresc mai sănătos lâă adulți care învață să iubească fără să se distrugă, să ofere fără să se piardă și să ceară ajutor fără rușine.

Psiholog Mihail Jianu
Evoluția ta, semnătura mea!

Pentru cei care simt nevoia unui sprijin profesionist, a unei perspective clare sau a unui spațiu sigur de înțelegere și echilibru interior, mă puteți contacta pentru programări și informații suplimentare la:

Telefon: 0740569040
Facebook : Psiholog Mihail Jianu

Views: 43