Percheziții de amploare în 9 județe, într-un dosar de evaziune fiscală: prejudiciul – peste 2,8 milioane de lei

0
117

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt au efectuat, joi dimineaţă, 34 de percheziţii la sediile unor firme din nouă judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală în legătură cu funcţionarea ilegală a unei balastiere care ar fi continuat să livreze agregate minerale (pietriş, nisip etc) timp de şase ani după suspendarea acordului de mediu şi fără a plăti redevenţele miniere datorate.

Percheziţiile au fost efectuate la sediile unor firme din judeţele Olt, Dolj, Argeş, Vâlcea, Prahova, Ilfov, Gorj, Caraş-Severin şi Teleorman, într-un dosar penal în care se fac cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lâng Tribunalul Olt, pentru infracţiunile de evaziune fiscală, executarea de activităţi miniere fără permis sau licenţă şi continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu sau a autorizaţiei, respectiv a autorizaţiei integrate de mediu.
Poliţiştii au stabilit că o balastieră din judeţul Olt ar fi desfăşurat activităţi fără licenţă şi după suspendarea acordului de mediu şi ar fi comercializat agregate minerale fără a plăti redevenţele miniere, prejudiciul în cauză fiind estimat la peste 2,8 milioane de lei.

Citeste si :  Accident cu victime in apropiere de Motatei ..

„Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2011-2017, o societate comercială din judeţul Olt ar fi desfăşurat activităţi miniere fără permis sau licenţă şi ar fi comercializat agregate minerale după suspendarea acordului de mediu, fără a plăti redevenţele miniere datorate. Societatea comercială este bănuită că ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat de 2.861.215 de lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe documente.

Citeste si :  Fetita de 3 ani, disparuta azi noapte, a fost gasita moarta

Percheziţiile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din judeţele Olt, Dolj, Argeş, Vâlcea, Prahova, Ilfov, Gorj, Caraş-Severin şi Teleorman.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.