Percheziții DIICOT în București și alte 5 județe. Prejudiciul fiind estimat la peste 7 milioane de euro

0
288
PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE EVAZIUNE FISCALĂ, FRAUDĂ INFORMATICĂ ȘI BANCRUTĂ FRAUDULOASĂ
PERCHEZIŢII LA PERSOANE BĂNUITE DE EVAZIUNE FISCALĂ, FRAUDĂ INFORMATICĂ ȘI BANCRUTĂ FRAUDULOASĂ

Percheziții DIICOT în București și alte cinci județe, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, format din 300 de persoane, specializat în fraude informatice, înșelăciune și spălare de bani, informează DIICOT. Prejudiciul estimat în acest dosar se ridică la 7 milioane de euro.

„În această dimineață, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu IGPF și IGPR efectuează 17 percheziții în București și alte 5 județe, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, format din peste 300 de persoane, specializat în săvârșirea de fraude informatice, înșelăciune și spălare de bani.

Membrii grupului infracțional induceau în eroare angajații unor autorități publice din România și din străinătate (în special Spania), instituții publice sau instituții de interes public cu privire la schimbarea contului bancar în care urmau a fi efectuate plățile aferente unor facturi neachitate, emise de către furnizorii acestora, iar după încasarea sumelor, acestea erau transferate în alte conturi controlate de grupare, iar mai apoi extrase prin intermediul unor “săgeți”.

În cauză se fac cercetări și pentru spălare de bani, sumele de bani ce au făcut obiectul mecanismului de spălare fiind estimate la peste 7 milioane de euro”, informează DIICOT.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.