Curtea Constitutionala a Romaniei, desi gandita drept o piesa esentiala in arhitectura institutionala a statului roman, menita sa blocheze orice deriva autoritarista a guvernantilor, este acum doar o noua institutie capturata de catre majoritatea parlamentara, este concluzia unei analize profunde facuta de membrii Comunitatii Justitie si Politici Anticoruptie a Platformei Romania 100.
Juristii romani au exprimat in ultimele zile numeroase critici, cele mai multe dintre ele intemeiate, privitoare la argumentarea folosita in Decizia nr. 358 din 30 mai 2018 de catre Curtea Constitutionala pentru a obliga Presedintele sa revoce procurorul-sef al DNA la cererea ministrului justitiei, dar ignorand avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
In ciuda tuturor criticilor, Decizia Curtii Constitutionale Nr. 358 din 30 mai 2018 este un fapt implinit, iar Constitutia nu prevede modalitati interne de contestare a acesteia. Este, prin urmare, esential sa fie atrasa atentia mai ales asupra efectelor viitoare ale acestei decizii.
Platforma Romania 100 isi asuma responsabilitatea de a trage un semnal de alarma, indemnand cetatenii si institutiile interesate de evolutia Romaniei la o atentie sporita asupra perioadei urmatoare.
1. CCR devine legiuitor pozitiv, preluand din atributiile Parlamentului
Desi a fost chemata sa rezolve un conflict intre institutiile statului, Curtea Constitutionala si-a asumat rescrierea legilor existente. In situatii anterioare in care a rezolvat astfel de conflicte, Curtea Constitutionala a prescris un comportament doar in cazul in care nu erau incidente dispozitii legale in vigoare (asa cum s-a intamplat in cazul Deciziei nr. 98 din 2008, cand a stabilit ca Presedintele poate refuza doar o singura data propunerea prim-ministrului cu privire la nominalizarea unui ministru).
In schimb, in cazul de fata, Curtea Constitutionala a intervenit in mod direct asupra dispozitiilor Legii nr. 303/2004, stabilind ca Presedintele nu poate refuza revocarea procurorului-sef al DNA decat in cazul in care nu sunt respectate etapele procedurale impuse de lege. Cum singura etapa prevazuta de lege, in afara initierii procedurii de catre ministrul justitiei, este solicitarea unui aviz din partea Consiliului Superior al Magistraturii, Presedintele ar putea refuza revocarea doar in cazul in care Consiliul Superior al Magistraturii nu a oferit un aviz – dar nu si in situatia in care avizul este negativ, astfel cum s-a intamplat in situatia de fata.
Mai mult, Curtea Constitutionala, rescriind Legea nr. 303/2004, stabileste ca avizul oferit de catre Consiliul Superior al Magistraturii nu este destinat Presedintelui, pentru ca acesta sa decida pe baza lui si a propunerii ministrului. In schimb, avizul este destinat ministrului Justitiei, urmand ca acesta sa analizeze opinia reprezentantilor magistratilor pentru a stabili daca va continua sau nu procedura. Potrivit Curtii Constitutionale, Presedintele poate analiza avizul Consiliului Superior al Magistraturii doar pentru a verifica daca au fost respectate etapele procedurale necesare revocarii – cum singurele etape sunt propunerea revocarii de catre ministrul justitiei si avizarea ei de catre Consiliul Superior al Magistraturii, ii revine Presedintelui, in mod ironic, sarcina de a analiza avizul Consiliului Superior al Magistraturii pentru a vedea daca acest aviz exista sau nu.
Astfel de interventii directe ale Curtii Constitutionale asupra legislatiei in vigoare, prin reformularea acesteia sau adaugiri la ea, creeaza un precedent deosebit de periculos. Data fiind desemnarea de catre actori politici a membrilor Curtii, aceasta poate deveni un nou legislativ, lipsit insa de legitimitatea scrutinului si de raspunderea politica in fata electoratului.
2. CCR realizeaza o rasturnare jurisprudentiala, intorcandu-se la o abordare specifica anilor 1990
Legislatia anilor 1990 din domeniul justitiei acorda ministrului justitiei rolul de coordonare a activitatii parchetelor, ceea ce facea interventia parchetelor in zona politica foarte dificila. Curtea Constitutionala a acceptat o astfel de abordare, aratand prin Decizia nr. 339 din 18 iulie 1997 ca “(…) procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului justitiei, ceea ce, desigur, presupune o subordonare a tuturor procurorilor (…) legea poate concretiza formele sub care se manifesta autoritatea ministrului justitiei, inclusiv dreptul de a da dispozitie direct procurorilor (…)”. De asemenea, Curtea a stabilit la acel moment, prin Decizia nr. 73/1996, ca procurorii “isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului justitiei, organ esentialmente executiv, fiind, pe cale de consecinta, ei insisi agenti ai autoritatii executive”.
Parlamentul Romaniei a adoptat, ca etapa premergatoare aderarii la Uniunea Europeana, un set complex de legi in domeniul justitiei (Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara si Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii), aflate la momentul actual in procedura de modificare de catre Parlamentul Romaniei. Prin adoptarea acestor legi, a incetat etapa subordonarii procurorilor in raport cu ministrul justitiei, specifica anilor 1990, in favoarea independentei operationale a acestora. Elementul esential in vederea asigurarii independentei procurorilor a fost stabilirea unor proceduri complexe de numire si revocare a conducatorilor parchetelor, implicand ministrul justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii si Presedintele. Acceptand aceste dispozitii si valorile statului de drept, Curtea Constitutionala a stabilit prin Decizia nr. 375/2005 ca rolul central in numirea magistratilor trebuie sa apartina Presedintelui, acesta fiind “singurul exponent al vointei populare in raport cu autoritatea judecatoreasca”. O astfel de pozitionare a permis activitatea intensa anticoruptie a ultimului deceniu, precum si pozitionarea Romaniei drept model regional in acest domeniu.
Prin Decizia nr. 358/2018, Curtea Constitutionala revine insa la practica anilor 1990: revocarea procurorilor-sefi si a Procurorului General va putea fi realizata de catre ministrul justitiei, cu participarea minora a Consiliului Superior al Magistraturii, caruia ii revine rolul de a oferi un aviz destinat ministrului, si a Presedintelui, care va trebui doar sa verifice daca la dosar exista avizul Consiliului Superior al Magistraturii, fie el pozitiv sau negativ.
Coroborand aceasta procedura de revocare a procurorilor-sefi si a Procurorului General cu modificarile aduse procedurii de numire a acestora prin modificarile aduse legilor justitiei, potrivit carora Presedintele poate refuza o singura data propunerile ministrului privind numirile pe functiile de conducere ale parchetelor, devine evident cum conducerile parchetelor vor fi total dependente de vointa ministrului justitiei. Chiar daca ministrul justitiei nu poate da dispozitii exprese intr-un dosar, procurorii-sefi sau Procurorul General pot face acest lucru, iar numirea si revocarea depind in intregime de vointa ministrului justitiei. Prin urmare, ministrul justitiei nu va numi sau nu va lasa sa isi continue mandatul un procuror-sef a carui politica nu corespunde cu viziunea sa.
O astfel de situatie este de natura sa afecteze grav in viitor activitatea procurorilor, aducand-o sub influenta politica. Independenta judecatorilor devine irelevanta in lipsa unor procurori independenti, care sa poata aduce in fata instantei prezumtivii infractori.
3. CCR reduce atributiile Presedintelui, stabilind un precedent periculos
Constitutia Romaniei ofera un rol central Presedintelui Romaniei, in special prin atributiile sale de numire sau revocare a conducatorilor celor mai importante institutii ale statului roman. Interventia Curtii Constitutionale, care a stabilit prin Decizia nr. 358/2018 ca rolul Presedintelui este doar cel de a lua act de solicitarea unui ministru numit politic si de a semna un decret care sa dea efecte acestei solicitari, stabileste un precedent extrem de periculos pentru alte atributii ale Presedintelui Romaniei. Cea mai importanta dintre acestea este chiar desemnarea prim-ministrului.
Pentru a-si sustine decizia, Curtea Constitutionala a aratat ca formularea din cadrul art. 54, alin. (4) al Legii nr. 303/2004 – potrivit careia, odata ceruta de ministrul justitiei, “revocarea (…) se face” – elimina orice posibilitate a Presedintelui de a se opune. Reluand o astfel de abordare, nu este exclus ca instanta constitutionala sa arate ca dispozitiile art. 103, alin. (1) din Constitutie, potrivit carora “Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament, ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament” impun, in fapt, obligatia Presedintelui Romaniei de a actiona potrivit solicitarilor parlamentarilor majoritari.
Un semnal relevant in acest sens este dat chiar prin Decizia nr. 358/2018, potrivit careia Presedintele are “putere discretionara” doar in ceea ce priveste conferirea titlurilor si decoratiilor, acordarea gradelor militare de maresal, general si amiral si in acordarea gratierii individuale. In schimb, stabileste Curtea Constitutionala, atunci cand Presedintele realizeaza numiri in functii, el nu are decat rolul de a verifica regularitatea procedurii.
Ce e de facut?
Decizia nr. 358/2018 poate fi criticata pentru numeroase aspecte. Totusi, de la momentul publicarii in Monitorul Oficial, ea devine obligatorie. Prin urmare, este esential ca pericolele create prin aceasta decizie si prezentate anterior sa fie pe deplin intelese. Abordarea formatiunilor politice de opozitie si a societatii civile nu se mai poate limita la a critica deciziile majoritatii parlamentare si, din pacate, ale Curtii Constitutionale. In schimb, trebuie create politici si proiecte de reforma institutionala capabile sa previna astfel de pericole.
Un pas esential este regandirea atributiilor Curtii Constitutionale a Romaniei si, in special, a modului de desemnare a membrilor acesteia. Platforma Romania 100 isi asuma sa se implice in acest proces amplu de reflectie, ce va presupune declansarea unei proceduri de revizuire a Constitutiei, cu respectarea procedurilor legale. Este un proces indelungat, pentru care este nevoie de o majoritate calificata a parlamentarilor si de acordul majoritatii cetatenilor. Dar este responsabilitatea noastra, ca stat membru al Uniunii Europene, sa facem tot ce depinde de noi pentru a asigura respectarea deplina a valorilor democratiei constitutionale.
