PMP DOLJ A DEPUS LISTELE DE CANDIDATI PENTRU ALEGERILE DIN 11 DECEMBRIE

0
647
PMP Dolj si-a depus listele de candidati la alegerile parlamentare
PMP Dolj si-a depus listele de candidati la alegerile parlamentare

Senatorul Ion Toma deschide lista candidaţilor PMP pentru Senat în judeţul Dolj, iar primul loc la Camera Deputaţilor este ocupat de Gheorghe Bică, preşedintele PMP Dolj, profesor universitar la Universitatea „Spiru Haret”, fost consilier judeţean şi fost şef al Brigăzii de Combatere de Criminalităţii Organizate Dolj.

Toma a afirmat, miercuri, la depunerea listelor de candidaţi la Biroul Electoral Judeţean, că Doljul este un judeţ strategic pentru partid din punctul de vedere al numărului de voturi. „Ca vicepreşedinte al UNPR am răspuns de Oltenia şi candidez într-un judeţ cheie, strategic din punct de vedere al numărului de voturi pentru a maximiza efectiv ceea ce îşi propune partidul, adică de a fi a treia forţă politică în ţară”, a spus Toma.

Preşedintele PMP Dolj, Gheorghe Bică, a declarat că la Dolj partidul şi-a propus să obţină un scor cu două cifre. „Sperăm să avem succes la alegerile care urmează şi considerăm că avem o echipă bună, oameni cu foarte mare experienţă, oameni care pot legifera în această ţară, care pot contribui la adoptarea unei legislaţii foarte clară şi foarte simplă, care să aducă mai multă bunăstare României. Avem profesionişti în diverse domenii, astfel încât atunci când vom accede în Parlament să putem contribui cu oameni de valoare în comisiile de specialitate ale Parlamentului. În judeţul Dolj ne-am propus un scor cu două cifre”, a spus Bică. Candidaţii PMP Dolj pentru Senat sunt: Ion Toma, Mihail Cristian Negulescu, conferenţiar universitar, Costică Ciurlin, preşedinte CAR, Felicia Dumitru, profesor.

La Camera Deputaţilor candidează: Gheorghe Bică, Ion Groza, om de afaceri, fost membru PNL şi subprefect de Dolj, Mihaela Niculeţ, manager financiar, Arthur Andriţoi, fost jurnalist, candidat la Primăria Craiova la alegerile locale din iunie, Sofi-Sabin Marinescu, director SISE Electrica Oltenia, fost consilier judeţean UNPR, Gheorghe Preotu, fost consilier judeţean PDL, Sorin Stănciulescu, avocat.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.