Poșta Română continuă procesul de modernizare și va demara achiziția pentru 7.000 de PDA-uri

0
193
Poșta Română continuă procesul de modernizare și va demara achiziția pentru 7.000 de PDA-uri
Poșta Română continuă procesul de modernizare și va demara achiziția pentru 7.000 de PDA-uri

Poșta Română demarează achiziția a 7.000 de PDA-uri, 7.000 de abonamente de date mobile și 8.600 de imprimante mobile. Toate acestea vor ajunge la angajații poștali din toată țara.

 

Memorandumul aprobat de Guvern în luna aprilie a anului 2022 privind implementarea strategiei de dezvoltare și diversificare economică a Companiei Naționale „Poșta Română” prevede modernizarea Poștei prin digitalizarea, automatizarea, robotizarea și tehnologizarea (D.A.R.T.) infrastructurii Companiei, dotând rețeaua poștală cu terminale, imprimante, mijloace de transport cu emisii reduse și cutii poștale digitale. 

 

„Această achiziție este esențială modernizării Poștei Române. Fiecare curier poștal va putea oferi servicii de care clienții anului 2023 au nevoie și va utiliza dispozitive inteligente și rapide, pentru a diminua timpul petrecut cu activități repetitive. Pentru transparență deplină, comunicăm toate specificațiile tehnice inclusiv în acest comunicat de presă, dar și pe website-ul companiei. Cu fiecare proiect suntem cu un pas mai aproape de Poșta viitorului și suntem determinați să transformăm această Companie într-un partener de încredere pentru toți românii”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română. 

 

Poșta Română va demara achiziția acestor dispozitive care au costuri mici de operare, sunt versatile, simplu de folosit și au durată lungă de viață, în următoarele zile. 

Astfel, luni, 16 ianuarie 2023, după ora 14:00, Compania va publica pe website-ul Companiei documentația descriptivă cu privire la achiziția noii tehnologii și va evalua ofertele primite până la data de 19 ianuarie 2023. 

 

Operatorii economici vor putea descărca toată documentația necesară participării la licitație accesând secțiunea “Anunțuri și licitații publice – Proceduri în desfășurare” de pe website-ul Poștei Române, prin următorul link: 

https://www.posta-romana.ro/a909/anunturi-si-licitatii-publice/proceduri-in-desfasurare.html

Noua tehnologie care urmează a fi achiziționată este formată din:

  • Terminale mobile smart tip PDA cu sistem de operare Android care permit scanarea, 
  • Abonamente mobile care transmit în timp real informațiile citite de PDA către baza de date,
  • Imprimante mobile.

Toate specificațiile tehnice sunt anexate acestui comunicat și vor fi disponibile în anunțul detaliat.

Specificații tehnice: 

  1. Terminale mobile smart tip PDA cu sistem de operare Android care permit scanarea:

Camera foto spate: 13 megapixeli;

Cameră foto față: 5 megapixeli;

NFC compatibil plăți electronice;

Conectivitate: WLAN;

Conectivitate GPS;

Conectivitate Bluetooth;

Conectivitate WWAN;

Conectivitate GPRS, 3G, 4G;

Slot Micro SD: 3 GB RAM;

Display Gorilla Glass;

Procesor 2 GHz;

Baterie: Li-Ion, 4200 MAh;

Rezistență la umiditate: 5% – 90%;

Rezistență la temperaturi: -10 grade Celsius; +50 de grade Celsius;

Rezistență la cădere: de la 1,3 m;

Dual-Sim;

Rezistență la zgâriere;

Rezistență la apă;

Memorie internă: 32 GB;

Sistem operare: Android minim 10;

Aplicație MDM preinstalată;

Carcasă rigidizată;

Mărimea ecranului: minim 5”;

Ecran LCD touchscreen;

Acumulator și cablu încărcare inclus;

Termen de livrare: 30 de zile.

 

  1. Abonamente mobile care transmit în timp real informațiile citite de PDA către baza de date:

Acoperire pe întreg teritoriul național: minim GPRS în zonele rurale și extraurbane, și 3G pentru urban;

Trafic nelimitat;

Termen: 30 de zile.

  1. Imprimante mobile:

Metoda de printare: termic sau echivalent;

Interfață USB și Bluetooth, compatibilă cu dispozitivul de mai sus;

Clemă de fixare la curea;

Temperatură utilizare: -10 – +50 ºC;

Accesorii incluse pentru încărcare și buna funcționare a acestora pe teren;

Termen de livrare: 30 de zile.

Compartiment Comunicare

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.