Acasă Actualitate National Poștașii din Ilfov împart 250 de mii de pliante pro-sterilizare

Poștașii din Ilfov împart 250 de mii de pliante pro-sterilizare

0
Poșta Română trage un semnal de alarmă: practicile arbitrare ale unor registratori ONRC-instituție finanțată integral de la bugetul de stat cu 268 de milioane de lei - subminează încrederea în statul român
Poșta Română trage un semnal de alarmă: practicile arbitrare ale unor registratori ONRC-instituție finanțată integral de la bugetul de stat cu 268 de milioane de lei - subminează încrederea în statul român

Locuitorii din Ilfov primesc în căsuța poștală, zilele acestea, pliante pro-sterilizare, distribuite de curierii poștali din județ. Compania Națională Poșta Română, prin intermediul structurii de Responsabilitate Socială, s-a alăturt campaniei organizată de Consiliul Județean Ilfov, prin care oamenii sunt sfătuiți să aibă grijă de animalele lor și să le sterilizeze gratuit. În total, poștașii vor distribui un număr de 250.000 de flyere informative.

”Prezența noastră în acest gen de acțiuni, de proiecte, ne apropie de comunități și conturează imaginea unei companii căreia îi pasă de ceea ce se întâmplă în comunitate. Problema animalelor singure este o problemă națională și este de datoria noastră, a tuturor, să ne implicăm și să ajutăm. Suntem deschiși către orice demers care respectă viața în general”, a apreciat Claudia Bibire, coordonator al structurii Responsabilitate Socială din cadrul Poștei Române.

La rândul său, Hilde Tudora, director Protecția Animalelor Ilfov a subliniat importanța acestei campanii: ”Acționăm pe toate fronturile. Este valabil acest program pentru toți cetățenii din Ilfov, iar parteneriatul cu Poșta Română ne ajută să ajungem în toate gospodăriile din județ. Sterilizăm și microcipăm gratuit câini cu proprietar. În paralel, în acest moment, cu sprijinul Animal Society și Humane Society România, suntem cu clinicile mobile în Popești-Leordeni și în Ștefăneștii de Jos, unde acordăm servicii medicale gratuit animalelor nimănui și animalelor din zone defavorizate”.

Acțiunea căreia i s-a alăturat Poșta Română urmărește să informeze cetățenii din Ilfov, posesori de animale de companie, despre beneficiile și importanța sterilizări, măsură ce reduce considerabil numărul de animale fără stăpâni. Sterilizarea câinilor de rasă comună este obligatorie prin lege, iar amenda pentru nerespectarea obligației ajunge la 10.000 de lei.

Ilfovenii care doresc să sterilize un câine trebuie să sune la numărul de telefon 0751.235.009 pentru a se programa.

Comunicare și Relații Publice

Views: 3

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.