Sambata dupa-amiaza, premierul Ludovic Orban a fost in Centrul Vechi al Bucurestiului, in primul weekend de relaxare cu terasele oficial deschise. El a fost insotit de cativa colaboratori ai sai, printre care Ionel Danca, seful Cancelariei, si consilierul Andi Manciu, si a declarat ziaristilor ca raspunde invitatiei unui prieten care este bucuros ca si-a putut deschide terasa.
„Raspund la invitatia unui bun amic, care de bucurie ca a deschis terasa, m-a invitat si pe mine”, a explicat Ludovic Orban, conform Digi24.
Intrebat ce ii asteapta pe romani dupa 15 iunie, premierul a confirmat ca sunt analizate alte masuri de relaxare, care vor fi anuntate cu cateva zile inainte de jumatatea lunii iunie. „Le vom anunta la timpul potrivit”, a spus Ludovic Orban atunci cand i s-a cerut un orizont de timp.
Premierul a plecat din Centrul Vechi dupa ce a stat cam o ora si jumatate la terasa. La plecare, le-a spus jurnalistilor ca a fost placut si ca a observat ca regulile sunt respectate la terase. A marturisit ca i-a placut sa vada oameni prietenosi, care se bucura de relaxare.
Views: 0