Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut astăzi o întrevedere cu CEO companiei OMV Petrom, Christina Verchere.
La întâlnire au participat, din partea Guvernului, ministrul Energiei, Virgil Popescu, și ministrul Mediului, Barna Tanczos, iar din partea companiei OMV Petrom, vicepreședintele Alexandru Maximescu.
În acest context, reprezentanții OMV Petrom au prezentat planul de dezvoltare a investițiilor în România pentru orizontul 2030, în acord cu obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
În continuare, discuțiile au fost axate asupra priorităților guvernamentale privind stimularea investițiilor în sectorul energetic, cu accent pe încurajarea tranziției la energia verde, eficientă și produsă cu respectarea condițiilor pentru un mediu mai curat.
Nicolae Ciucă a punctat faptul că prioritatea Guvernului este menținerea unui climat de afaceri stabil și predictibil, care să încurajeze investițiile cu efect multiplicator în economie și să contribuie la asigurarea de noi locuri de muncă.
Views: 0