Premierul Nicolae Ciucă cere miniștrilor să verifice prețurile la carburanți: Avem datoria să ne protejăm cetățenii

0
250
Premierul Nicolae Ciucă cere miniștrilor să verifice prețurile la carburanți: Avem datoria să ne protejăm cetățenii
Premierul Nicolae Ciucă cere miniștrilor să verifice prețurile la carburanți: Avem datoria să ne protejăm cetățenii

Premierul Nicolae Ciucă a cerut, joi, în ședința de Guvern, Ministerului Energiei și Ministerului de Finanțe să verifice „elementele de preț la carburanți”: „Să avem o decizie privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al prețurilor la carburanți”.

„Vom aproba OUG privind combaterea acțiunilor speculative. Este o ordonanță de urgență pe care avem datoria să o aprobăm, astfel încât să putem să evităm situații excepționale, situații pe care deja am putut să le vedem întâmplându-se atât în perioada pandemiei de Covid, cât și în prima perioadă de după declanșarea acțiunii militare ruse în Ucraina. Avem datoria să ne protejăm cetățenii, avem datoria să ne protejăm mediul de acfaceri.

Cred că e important să asigurăm un cadru cât se poate de bine reglementat și onest între cerere și ofertă, pentru a putea să combatem orice creștere artificială a prețurilor”, a transmis premierul Nicolae Ciucă, înainte de începerea ședinței de Guvern.

Nicolae Ciucă a cerut Mininsterului Energiei și Ministerului de Finanțe să verifice prețul la carburanți.

„Să avem o decizie la nivelul Guvernului privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al prețurilor la carburanți”, conchide Ciucă.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.