Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu reprezentanții companiei Romgaz, în contextul crizei energetice: România se pregătește să extindă producția de gaze

0
Nicolae Ciuca vine maine in Bailesti. Presedintele PNL participa la manifestarea prilejuită de Ziua Forțelor Terestre
Nicolae Ciuca vine maine in Bailesti. Presedintele PNL participa la manifestarea prilejuită de Ziua Forțelor Terestre

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții companiei Romgaz, pentru a analiza aspecte privind producția de gaze naturale și punerea în producție de noi sonde.

Cu acest prilej, a fost prezentată implicarea Romgaz în proiectele off-shore la Marea Neagră, inclusiv Neptun Deep. Conducerea companiei a prezentat, totodată, evoluția proiectului centralei de producere a energiei electrice de la Iernut, cu o putere instalată de 430 de MW.

“Guvernul acordă o importanță deosebită investițiilor care contribuie la consolidarea securității energetice a țării. Rolul Romgaz, ca și companie națională, este determinant în implementarea planurilor Guvernului de a atinge acest obiectiv. Avem nevoie de un ritm alert în implementarea acestor proiecte, iar pentru asta am asigurat toate instrumentele necesare, atât financiare, cât și legislative”, a declarat Premierul Nicolae Ciucă.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.