
Premierul României, Nicolae Ciucă, a afirmat vineri în conferința de presă ce a urmat ședinței comune de guverne de la Chișinău că declarația comună a lui Klaus Iohannis și Maia Sandu a oferit posibilitatea unui nou început în relația bilaterală, după semnarea Foii de Parcurs din 23 noiembrie de la București dintre cei doi șefi de state. El a mai spus că guvernul României este atent și la sectorul energetic și urmăreşte cu îngrijorare provocările majore cu care se confruntă Republica Moldova în acest domeniu.
„Suntem la fel de onorați pentru că am reușit să respectăm împreună o promisiune pe care am făcut-o nu cu mult timp în urmă, să desfășurăm această ședință de guvern comună în cel mai scurt timp. Iată, are loc, așa cum ați spus, prima ședință comună la Chișinău. Este o activitate cu o încărcătură simbolică și și am convingerea că se va concretiza în realități, în fapte, așa cum ați precizat prin semnarea prin semnarea acordurilor, protocoalelor și memorandumurilor la nivel de miniştri de linie.
Ne bucură să vedem acum la Chișinău cea mai mare deschidere înregistrată vreodată în relația cu România! Aceste premise favorabile ne permit să construim o intensă și ambițioasă agendă bilaterală. În 2020, într-un an de criză, România a acordat asistență oficială pentru dezvoltare în beneficiul R. Moldova în valoare record de 46,8 milioane de euro, îndeosebi în domeniul educației pentru burse de studiu.
Doamnă prim-ministru, stimați colegi,
În mai puțin de trei luni, deja semnăm o parte din documentele care privesc obiectivele Foii de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare România-Republica Moldova:
- Acordurile privind asistența financiară nerambursabilă de 100 milioane de euro, construirea și consolidarea unor poduri rutiere de frontieră și reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming,
- Protocoalele de colaborare în domeniul educației, inspecției muncii, și al învățământului militar;
- Planuri de acțiuni în domeniul justiției și al afacerilor interne;
- Memorandumuri de înțelegere în domeniile cercetării, dezvoltării și inovării, securității energetice, precum și în domeniul transformării digitale.
Pe linia Ministerului Afacerilor Externe, au fost îndeplinite obiectivele privitoare la Asistența pentru Dezvoltare care vizează modernizarea serviciilor consulare; dotarea sistemului de justiție cu echipamente IT; organizarea unui curs de pregătire dedicat diplomaților și magistraților din Republica Moldova. De asemenea, au fost realizate progrese clare în sectoarele mediu, ape și păduri, cooperare regională, lucrări publice și administrație, agricultură, finanțe, fonduri europene, sănătate și cultură.
În același timp, vreau să subliniez semnificația deosebită a „Declarației comune a Guvernului României și Guvernului Republicii Moldova privind consolidarea cooperării în domeniul economic și cel investițional”, document politic care transmite un semnal de susținere fermă pentru ameliorarea mediului de afaceri din Republica Moldova, ca premisă esențială a extinderii cooperării economice și investiționale bilaterale. Totodată, contăm pe sprijinul dumneavoastră, al Guvernului Republicii Moldova, pentru aspecte punctuale de interes pentru noi, în privința cărora am dori să vedem progres. Aș numi, spre exemplu: solicitarea noastră, adresată și în perioadele guvernărilor anterioare, în vederea identificării unor soluții pentru unele probleme cu care se confruntă Mitropolia Basarabiei. Cred că este oportună o analiză a situației Mitropoliei Basarabiei și deschiderea unui dialog real între autoritățile R. Moldova și Mitropolia Basarabiei, care – sunt convins – vor reverbera pozitiv la nivelul societăților noastre.
Privitor la implementarea „Acordului dintre România și Republica Moldova privind reglementarea construirii unor apeducte”, salutăm semnarea contractului pentru lucrările la subtraversarea Măcărești (RO) – Măcărești (RMD), la 24 ianuarie 2022. În același timp, contăm pe sprijinul dumneavoastră pentru clarificarea tuturor aspectelor în vederea consolidării și dezvoltării acestui proiect care este unul simbolic pentru tot ceea ce înseamnă cooperarea noastră.
De asemenea, pentru modernizarea pieței energetice a Republicii Moldova, dar și pentru o competiție transparentă, cu valențe europene, Bursa Română de Mărfuri a înființat deja BRM East Energy, gata să ofere o platformă de tranzacționare pentru produsele energetice, mai ales electricitate și gaze naturale, în condiții de competitivitate, transparență și nediscriminare. Cred că este un semnal bun atât pentru Republica Moldova, cât și pentru România, pentru investitorii în acest domeniu, care să permită operarea acestei platforme, oferind autorizațiile solicitate, fiind un instrument complementar foarte necesar.
În ceea ce privește agenda europeană a Republicii Moldova, doamnă prim-ministru, vă asigur că România va fi și pe mai departe susținătorul hotărât și vocal al dumneavoastră. Puteți conta pe întreaga deschidere și cooperare din partea instituțiilor României, atât de la București, cât și la Bruxelles. Opinia României pe tematica Republicii Moldova este ascultată în capitalele europene și la Bruxelles. Sprijinul nostru este de asemenea căutat și solicitat în toate inițiativele europene destinate Republicii Moldova.
Traversăm în prezent un moment regional complicat, cu o deteriorare semnificativă a mediului de securitate. Asistăm la o desfășurare masivă de forțe militare și echipamente rusești, cea ce reprezintă cea mai mare desfășurare după încheierea Războiului Rece. Sunt evoluții care vin pe un fond de securitate deja complicat în regiune, marcat inclusiv de persistența conflictelor prelungite – inclusiv cel din regiunea transnistreană.
Acestea au un efect profund destabilizator, amplificând instabilitatea regională și generând riscuri de securitate pentru integritatea teritorială și suveranitatea statelor afectate. Ședința comună de Guvern de astăzi, precum și pachetul de documente pe care le vom semna reconfirmă, în acest context, sprijinul nostru deplin pentru consolidarea stabilității și securității Republicii Moldova.
Contextul complicat de securitate îndeamnă, totodată, la măsuri coerente și ample de întărire a rezilienței statului în fața posibilelor amenințări, care nu îmbracă numai forma explicit militară. Vorbim de riscul acțiunilor hibride, al amenințărilor cibernetice, al vulnerabilităților care pot fi exploatate, cum este cazul aprovizionării cu energie și gaze. Fac un apel la toți colegii miniștri ca, în derularea cooperării bilaterale din domeniul dumnealor de responsabilitate, să aibă în vedere și necesitatea de a trata adecvat și de a găsi răspunsuri potrivite la aceste amenințări.
Închei intervenția mea prin a vă asigura, doamnă prim-ministru și întreg Guvernul pe care îl conduceți, de totala implicare, dedicare și deschidere a Guvernului României pentru o cooperare consolidată, orientată spre rezultate concrete în beneficiul stabilității Republicii Moldova, al parcursului său european și al bunăstării cetățenilor acesteia. ” a declarat Premierul României, Nicolae Ciucă..
Views: 0










