Premierul Nicolae Ciucă : NATO este cea mai concretă și puternică garanție de securitate pentru statele sale membre

0
177
Premierul Nicolae Ciucă : NATO este cea mai concretă și puternică garanție de securitate pentru statele sale membre
Premierul Nicolae Ciucă : NATO este cea mai concretă și puternică garanție de securitate pentru statele sale membre

Premierul Nicolae Ciucă a avut o vizita de lucru la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, împreună cu președintele Klaus Iohannis, ministrul francez al Apărării, doamna Florence Parly, și cu ministrul român al apărării, Vasile Dîncu.

Vă prezentăm în continuare textul alocuțiunii:

Sunt onorat să fiu astăzi alături de militarii care dovedesc, prin prezența și acțiunile derulate în România, că NATO reprezintă cea mai concretă și puternică garanție de securitate pentru statele sale membre.

Agresiunea militară rusă din Ucraina reprezintă cea mai gravă amenințare la adresa securității euro-atlantice din ultimele decenii. Condamnăm în cei mai fermi termeni posibili invazia pe scară largă a Ucrainei.

Deplângem pierderea tragică de vieți omenești, suferința umană enormă și distrugerea cauzate de acțiunile Rusiei.

Aliații vor continua să ia toate măsurile și deciziile necesare pentru a asigura securitatea și apărarea tuturor Statelor Membre. Măsurile noastre vor rămâne defensive, proporționale și neescalatorii.

Atât NATO, cât și Uniunea Europeană au demonstrat solidaritate cu poporul ucrainean și cu guvernul său. Suntem uniți în sprijinul deplin pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional.

Din cauza acțiunilor agresive ale Rusiei, toți Aliații au fost de acord să activeze planurile de apărare ale NATO pentru a proteja Alianța.

SACEUR a decis să desfășoare elemente ale Forței de răspuns a NATO. Este prima dată când aceste forțe sunt desfășurate într-un context de apărare colectivă.

Aș vrea să vă mulțumesc dumneavoastră, militarilor care sunteți astăzi prezenți, români, americani, francezi, belgieni, germani, italieni, olandezi, precum și tuturor militarilor aliați care arată astăzi cât de puternică este solidaritatea noastră, a membrilor NATO. Vă rog să primiți, doamnă ministru Florence Parly, mulțumirile Guvernului României pentru decizia Franței de fi alături de România în aceste momente complicate la granițele NATO. Apreciem, în egală măsură, deciziile luate de Guvernele din statele aliate de a trimite militari în România.

NATO va continua să ia toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea și apărarea tuturor Aliaților.

Primele detașamente de militari aliați din Forța de răspuns a NATO au sosit deja, aici, la Mihail Kogălniceanu: 500 de militari francezi și mijloace tehnice, din cadrul Batalionului 27 Vânători de munte din Annecy, cărora li se vor alătura încă 300 de militari belgieni și din alte țări aliate.

Armata americană și-a suplimentat deja efectivele aici, ajungând, după redislocarea unui batalion de infanterie mecanizată din Germania, la aproape 2.000 de militari.

Forțele Aeriene Române sunt sprijinite pentru apărarea spațiului aerian de 22 de aeronave aliate. Aici, la Mihail Kogălniceanu, operează în cadrul Serviciului de Poliție Aeriană Întărită, 14 aeronave Eurofighter Typhoon – 8 ale Italiei și 6 ale Germaniei, iar de pe aerodromul militar de la Borcea, încă 8 aeronave F-16 ale SUA.

Vom continua să facem tot ce este necesar pentru a proteja Alianța de agresiune.

Cea mai puternică Alianță politică militară din lume este aici, în România, întărind flancul estic, pentru a proteja și a apăra toți Aliații și fiecare centimetru din teritoriul NATO.

Pentru Aliații NATO, sunt garanții absolute de securitate. Un atac asupra unuia dintre noi va fi privit ca un atac asupra tuturor.

Angajamentul nostru față de articolul 5 din Tratatul de la Washington este de fier. Suntem uniți pentru a proteja și a apăra toți Aliații. Libertatea va învinge întotdeauna opresiunea.

Vă mulțumesc!

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.