Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanți ai Ligii Studenților Români din Străinătate, filiala Paris.
Cu acest prilej, premierul a prezentat programele derulate la nivelul Executivului pentru sprijinirea studenților care învață la universități din afara țării, cu accent pe programele de practică, și sprijinirea celor care doresc să-și dezvolte propriile afaceri.
Reprezentanții studenților au transmis că foarte mulți dintre colegi doresc sau chiar se pregătesc să se întoarcă acasă, pentru a reveni aproape de familii și de prieteni. În acest sens, printre măsurile necesare sunt cele legate de optimizarea procedurilor de echivalare a diplomelor, predictibilitate pentru dezvoltarea unei cariere în țară și fluxuri de informare active prin intermediul ministerelor de linie.
“Guvernul își va intensifica eforturile de comunicare cu studenții din afara țării, pentru a implementa soluțiile necesare. Mă bucur să aflu că există dorința revenirii în România, pentru că avem nevoie de energia, talentul și experiența acumulată de tinerii noștri în universitățile din străinătate. La nivelul Cancelariei Prim-ministrului, măsurile de sprijin așteptate de studenți vor fi coordonate de un consilier de stat, care se va asigura că toate ministerele și instituțiile responsabile în domenii precum educație, muncă, antreprenoriat sau digitalizare se dezvoltă. România are resurse financiare și oferă tinerilor o perspectivă atractivă,“ a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
Premierul a dat asigurări că, atât prin intermediul ambasadelor, cât și prin ministerele de linie, vor fi derulate acțiuni concrete pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă studenții din străinătate.
Views: 2