Asociația April Hub a obținut Premiul III la categoria Protecția Mediului, decernat la Gala Societății Civile, ce a avut loc joi, 28 septembrie 2022, la Ateneul Român, București.
Două proiecte ale Asociației April Hub au fost anul acesta nominalizate la Gala Societății Civile: proiectul Voluntar pentru o vară la Puppets Occupy Street Festival, edițiile a II – a și a III -a, fiind nominalizat la categoria: Artă și cultură și Proiecte și campanii de Voluntariat și proiectul Citizenship Lab II – Green Edition, fiind nominalizat la categoria Protecția mediului.
Nu au fost primele nominalizări la Gala Societății Civile, anul trecut, proiectul InstaCraiova, The Festival, ediția a V – a, a fost nominalizat tot la categoriile: Artă și Cultură și Proiecte pentru Tineret.
„În fiecare an suntem încântați să fim nominalizați alături de organizații puternice din România, precum Fundația Regală Margareta a României, Asociația Zi de Bine sau Asociația MagiCAMP și ne bucurăm enorm că ne-am întors acasă, în Craiova, cu Premiul III la categoria Protecția Mediului, pentru proiectul Citizenship Lab II – Green Edition. Am crescut urmărind Gala Societății Civile, fiind inspirată de proiectele câștigătoare în cei 20 de ani de gală, anul acesta fiind și ediția aniversară, și ai mei 14 ani de când am început să mă implic în comunitate, și mi-aș dori să văd cât mai multe proiecte din Craiova nominalizate la astfel de evenimente.”, ne spune Andreea Melinescu, fondatorul Asociației April Hub și managerul de proiecte al asociației.
Citizenship Lab II – Green Edition, s-a desfășurat în perioada septembrie 2020 – august 2021, fiind cofinanțat de Corpul European de Solidaritate al Uniunii Europene. Proiectul a educat și informat peste 200 de copii și tineri cu privire la reciclarea selectivă, consumul responsabil de resurse și protecția mediului înconjurător, prin ateliere creative și de grădinărit, seminarii, dar și prin planificarea, amenajarea și întreținerea unei grădini comunitare.
„Citizenship Lab este un program al asociației pe care l-am inițiat în 2019, ediția cu numărul trei a proiectului este în desfășurare, Citizenship Lab III – Greenholic Edition, și acest proiect a primit finanțare tot din partea Corpului European de Solidaritate. Continuăm să ne axăm pe protecția mediului înconjurător, inițial prima ediție a fost despre democrație și valori europene. Primele ateliere creative de reutilizare a obiectelor au avut loc în timpul festivalului InstaCraiova. În momentul de față suntem într-o perioadă de tranziție, schimbăm locația grădinii comunitare și urmează să începem să lucrăm la o expoziție de artă contemporană realizată din deșeuri.”, povestește Andreea.
Nu este primul premiu obținut de Asociația April Hub, în anul 2021 ea a obținut Premiul al III -lea la Gala Tineretului din România, secțiunea „Cultură”, pentru proiectul InstaCraiova, The Festival, ediția a VI – a.
Views: 0