Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat miercuri decretul privind convocarea Parlamentului României în ziua de luni, 21 decembrie 2020, ora 12, la Palatul Parlamentului, informează Administrația Prezidențială.
Președintele Klaus Iohannis convoacă Parlamentul în ziua de luni, 21 decembrie
Noul Parlament a fost ales la data de 6 decembrie 2020, iar luni a avut loc o primă rundă de consultări la Cotroceni, între Președintele României și reprezentanții formațiunilor din viitorul Legislativ, în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru. Șeful statului a avut, rând pe rând, întrevederi cu delegații de la PSD, PNL, USR-PLUS, AUR, UDMR și grupul minorităților naționale, dar la finalul seriei de discuții anunța că „încă nu sunt întrunite condițiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma un nou Guvern”. Tot atunci, el preciza că intenționează să convoace noul Parlament pentru data de 21 decembrie.
Views: 0
STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.