Preturi record la apartamentele din Craiova

0
1238
Preturi record la apartamentele din Craiova
Preturi record la apartamentele din Craiova

Deja de ceva vreme, ritmul de creștere al prețurilor locuințelor din Craiova continuă să evolueze propulsând astfel orașul pe locul 6 în topul orașelor din România cu cel mai mare preț/mp.

 

Potrivit statisticilor, Craiova se află printre puținele orașe care efectuează un număr considerabil de tranzacții și în acest an. În timp ce trendul național, pe primele 7 luni, este de scădere a numărului de tranzacții, în ultimele luni s-a înregistrat o evoluție pozitivă la nivel național, dar și în Craiova. 

„În luna iulie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 50.890 imobile, cu 10.683 mai multe față de luna iunie 2019. Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, în luna iulie a acestui an este cu 6.460 mai mare față de perioada similară a anului trecut”, spun reprezentanții Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

 

La nivel de județ, Doljul a înregistrat în luna iulie a anului curent un număr de 1.281 de tranzacții imobiliare, înregistrând astfel o evoluție față de luna iunie 2019 când au fost consemnate 1.057 de contracte, dar și față de aceeași lună anului trecut când au avut loc un număr de 1.111 de tranzacții. De menționat și faptul că 528 de tranzacții au reprezentat vânzarea de apartamente și case, diferența fiind terenuri agricole și neagricole din județ.

 

Analizele sunt favorabile județului Dolj și din punct de vedere al vânzărilor de terenuri agricole unde se situează pe locul trei, în clasamentul făcut de ANCPI, cu 506 de contracte.

 

Evoluția prețurilor la ansamblurile rezidențiale

 

Prețurile ansamblurilor rezidențiale din Craiova ating cote surprinzătoare. Aici, unele apartamente depășesc 1260 de euro + TVA pe mp, semnalând astfel o creștere de 1-3% față de indicele de preț din anul 2018.

Cu cât puterea de cumpărare este mai mare cu atât dezvoltatorii imobiliari aleg să construiască, în Craiova, mai multe cartiere de case și ansambluri rezidențiale moderne.

 

Complex Case Ford din Craiova urmează să fie construit de Alternative Eco Energy, în cartierul rezidențial Liziera. Potrivit constructorului, casele vor fi construite pe un teren de 300 mp.  

 

Unul dintre cele mai scumpe ansambluri rezidențiale în Craiova este Complex Henry Ford 3. Potrivit Korter.ro, în cadrul acestuia sunt disponibile apartamente cu 1, 2 și 3 camere. Apartamentele au suprafețe cuprinse între 37 și 95mp, iar prețurile încep de la 1.020 euro/mp. Astfel, clienții ajung să scoată din buzunar minim 68.000 euro pentru un apartament cu 2 camere.  

 

Cu un preț similar, unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare din zona centrală a Craiovei, Ansamblul Rezidential President vine în întâmpinarea clienților cu apartamente cu 1, 2 sau 3 camere. Aflat încă în stadiu de construcție, spațiul locativ oferă spre vânzare locuințe cu suprafețe cuprinse între 46 și 106 mp, în schimbul unor sume ce pornesc de la 1.000 de euro/mp + TVA.

 

Descrieri ample și informații despre ansambluri rezidențiale în Craiova, dar și din principalele orașe ale țării, sunt disponibile pe site-ul de imobiliare Korter.ro. Pe de altă parte, pe site-ul de imobiliare Flatfy.ro sunt centralizate anunțuri de chirii și vânzare apartamente, case și terenuri din toată țara. 

Views: 1

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.