Primăria Craiova vrea să extindă transportul public în comun realizat de RAT SRL, în localităţile limitrofe.
Primul pas a făcut astăzi, în şedinţa de Consiliu Local, unde s-a aprobat înfiinţarea unei noi Asociații de Dezvoltare Intercomunitară (ADI): „Asociaţia Metropolitană de Transport Public Craiova”. O astfel de Asociaţie Metropolitană de Transport există deja la Cluj, Iaşi şi Timişoara, iar Craiova va urma exemplul celor trei mari municipii din ţară. Aşa că a strâns şase comune limitrofe, cu care se va asocia, în calitate de membru fondator, în vederea constituirii Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Asociaţia Metropolitană de Transport Public Craiova”, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică.
Este vorba de comunele Breasta, Bucovăț, Cârcea, Ișalnița, Malu Mare şi Pielești, care au statutul de membru. Patrimoniul social inițial al asociației va fi de 8.000 lei. Craiova va veni cu o contribuție în numerar de 2.000 lei, cele şase comune urmând să aducă, fiecare, un aport în numerar de 1.000 de lei.
Primăria Craiova a întocmit deja statutul şi actul constitutiv al noii asociaţii şi a stabilit ca sediu social o cameră de la Centrul Multifuncţional, dată în folosinţă gratuit către ADI-Transport. „Prin înfiinţarea ADI-Transport, se va îmbunătăţi eficienţa de planificare a transportului public, se va crea o reţea integrată, eficientă din punct de vedere al costurilor, şi se va îmbunătăţi accesibilitatea cetăţenilor la serviciile de transport public“.
Olguta Vasilescu a spus ca celelalte comune nu au vrut sa adere la aceasta asociatie.
„Referitor la articolul aparut in mass-media privind infiintarea unei Asociatiei Metropolitane de Transport Public cu o parte din comunele din Zona Metropolitana, fac urmatoarele precizari:
– suntem membrii fondatori ai Zonei Metropolitane alaturi de patru comune.
La ultima sedinta organizata de catre Asociatia „Zona Metropolitana” Craiova s-a hotarat infiinatrea unei asociatii pentru transport public metropolitan pentru comunele din imediata vecinatate a Craiovei.
Din acel moment si pana in prezent, cel putin, comnuna noastra, Mischii nu a mai primit niciun fel de informatie, instiintari, etc privind stadiul a ceea ce s-a hotarat anetrior, respectiv infiintarea acestei asociatii.
Cu siguranta, daca am fi stiut, am fi fost printre primii care ar fi fost de acord sa facem parte din aceasta asociatie, asa cum am facut si cand s-a infiintat Zona Metropolitana.
Consider ca, intentionat, nu am fost invitati sa facem parte, intrucat, probabil deranjam anumite interese.
Chiar astazi am depus si inregistrat la ADI „Zona Metropolitana” Craiova solicitarea noastra privind aderarea la nou infiintata Asociatie de Transport Metropolitan conform fotografiei atasate.” a explicat edilul comunei Mischii, Gheorghe Popa.
Views: 0