Primarul comunei Teasc a facut bilantul pe anul 2022 . Marin Nitu : Am accesat toate proiectele finanțate din fondul național de mediu la care ne puteam încadra!

0
438

Primarul comunei Teasc a facut bilantul pe anul 2022 si a prezentat o parte din realizarile din acest an.
Marin Nitu a adus cateva exemple in cadrul acestui interviu cat si proiectele care inca nu au fost implementate in 2022.

“Traversăm, de câțiva ani, practic ,încă din mandatul trecut ,o perioadă delicată, în care neajunsurile de la toate nivelurile au atins un punct maxim pentru ultimul deceniu. Sigur, majoritatea cauzelor nu țin de evenimente sau situații la nivel local, ca să amintim aici doar pandemia COVID și explozia prețurilor generată de conflictul din Ucraina.

Oricare ar fi însă cauzele, administrația locală este entitatea care trebuie să absoarbă, la nivelul comunității, direct sau indirect, efectul tuturor acestor lipsuri, ceea ce înseamnă, în condițiile enunțate, eforturi înzecite, dar cu resurse la capacitate invers proporțională, adică mult diminuate din aceleași pricini.
Într-o astfel de perioadă, înseși definirea și, mai apoi, avizarea priorităților comunității au devenit sarcini cu grad de alertă maxim, orice întârziere sau renunțare putând constitui o pierdere, în unele cazuri, imposibil de reparat.

Am considerat întotdeauna că a croi un viitor stabil la nivelul infrastructurii – a infrastructurii vieții comunității, în definitiv, este cea mai mare provocare a unui gospodar , pentru că în tot acest proces este implicată o echipă, incluzând aici aparatul de execuție și, bineînțeles, deliberativul, reprezentanții aleși de locuitorii comunei.

Or, în situația dată, ce și cu ce puteam spera că vom pune bazele acestui viitor, dacă nu prin drămuirea la sânge a bănuților din bugetul local și prin accesarea fondurilor externe? Și când spun externe mă refer la orice leuț care poate fi atras atât prin programele de finanțare guvernamentală, cât și la cele susținute de UE…
Desigur, adoptarea măsurilor și a proiectelor urgente, prioritatea de zi cu zi a oricărui organism de administrare, este la fel de importantă, aceasta rezidând din însași existența și menirea primăriei, realizările în această plajă nemaifiind nici măcare motive de laudă, ci doar mulțumirea de sine a fiecăruia dintre cei implicați că, de la zi la zi, un om, un grup de oameni, un cartier, o clasă de școală sau de grădiniță ori întreaga comună se pot bucura de alte condiții de trai, de desfășurare a activității, mai bune azi, decât ieri.”,ne-a declarat Marin Nitu …

“Așa cum fiecare gospodar își drămuiește cheltuielile zilnice, pentru ca în coșul de azi să aibă necesarul pentru familia sa, tot așa primăria trebuie să se asigure că va putea așeza în coșul anual bunurile de strictă trebuință.
Astfel că, în anul ce stă să se încheie, am aranjat în acest coș mai multe investiții, cum spuneam, unele – de ordin imperativ, altele – de maxim interes pe termen mediu și lung, în funcție, bineînțeles, și de oportunitățile de aplicare în programele de finanțare externe, despre care vorbeam acum câteva clipe.
Cum în fiecare casă, în fiecare familie, atenția și resursele părinților sunt concentrate în primul rând către copii, tot așa nu puteam lăsa la voia întâmplării ce-a de-a doua casă, ca să-i spun așa, a copiilor noștri: școlile și grădinițele din comună. Așa că am direcționat fonduri către amenajarea și împreșmuirea Școlii Gimnaziale Teasc și pentru construirea și împrejmuirea Grădiniței Teasc. Acestea, din banii noștri, pentru că, în jumătate de coș am pus banii pe care i-am obținut din programele guvernamentale și cu finanțare europeană, pentru izolarea termică a grădiniței din Teasc și pentru definitivarea școlii din satul Teasc – 1,6 milioane de euro – bani europeni.
Ca să nu ne îndepărtăm de grija pentru micuții Teascului ne-am gândit, la fel cum o face fiecare părinte zi de zi, ceas de ceas, la siguranța școlarilor, așa că am hotărât să instalăm sisteme video de supraveghere și sisteme de semnalizare efracție la școala din Teasc, urmând ca astfel de echipamente să ajungă la toate unitățile de învățământ școlar și preșcolar din comună.
Sigur însă că pentru toate acestea – nemaipunând la socoteală simplele cheltuieli cu întreținerea aparatului care lucrează la colectarea și mai apoi la distribuirea tehnică a acestor fonduri – este nevoie de venituri în bugetul local, iar pentru suplimentarea acestor venituri este nevoie de infrastructură: rutieră și de utilități. A nu se înțelege că plasăm asigurarea condițiilor de viață modernă pentru fiecare locuitor al Teascului – drumuri asfaltate, apă, canalizare, gaze – în plan secundar, în nici un caz, numai că – așa cum am spus la început – acesta nu e un motiv de mândrie, ci este menirea noastră, motivul pentru care ne trezim dimineața cu gândul de a veni la primărie și fără de care nu ar trebui să mai avem vreo pretenție de a vă reprezenta.”,a completat edilui comunei Teasc.

“Revenind la infrastructura de transport, am reușit să depunem marile proiecte poentru modernizarea străzilor de interes public: Eroilor și Mhiai Viteazu, din Secui, a străzilor George Coșbuc, Pescarilor și Bisericii, din Teasc.
Pentru întreținerea drumurilor, am cumpărat peste 320 de tone de piatră.
Dacă tot am ajuns la porția de infrastructură, știți, desigur, că în satul Secui a fost finalizat sistemul de canalizare și că în scurtă vreme vor intra în funcțiune și canalizarea și alimentarea cu apă în Teasc.

Nu în ultimul rând și pentru a reitera importanța și greutatea unei strategii de dezvoltare pentru viitor, după proiecția a ceea ce va cere acest viitor de la noi și de la copiii noștri, am depus proiecte pentru finanțare externă, din fondul de mediu, pentru obiective a căror implementare va conduce la diminuarea gradului de poluare în comună.
Săptămâna trecută am fost anunțați că proiectul pentru înființarea centrului de colectare a deșeurilor în Secui a fost deja aprobat!
De fapt, în 2022 am accesat toate proiectele finanțate din fondul național de mediu la care ne puteam încadra la același capitol – al promovării componentei ”verzi” a strategiei de dezvoltare a comunei Teasc:

– reabilitarea sistemului de iluminat public cu echipamente de ultimă generație, pentru creșterea eficienței energetice;
– asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste de biciclete pe străzile ce vor fi modernizate prin PNNR în Secui, Mihai Viteazul și Eroilor, pe ambele părți ale carosabilului,proiect de asemenea aprobat in cursul acestei saptamani.
– instalarea de stații de încărcare pentru vehicule electrice, la sediul primăriei,
Cam așa au fost materializate, în mare, eforturile din acest în aria de investiții – noi obiective sau finalizarea obiectivelor demarate la începutul acestui mandat.”,ne-a declarat Marin Nitu.

In finalul interviului aveti si un mesaj cu ocazia Sarbatorilor de Iarna din partea edilului comunei Teasc.


STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.