Profesorul din Craiova acuzat de proxenetism a fost eliberat. Acesta va fi cercetat în stare de libertate

0
Profesorul din Craiova acuzat de proxenetism a fost eliberat. Acesta va fi cercetat în stare de libertate
Profesorul din Craiova acuzat de proxenetism a fost eliberat. Acesta va fi cercetat în stare de libertate

“Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în ceea ce îl priveşte pe inculpatul Marcea Cosmin-Constantin, ca neîntemeiată. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore, de la pronunţare”, se precizează în decizia Judecătoriei Craiova.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj l-au reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, pe bărbatul în vârstă de 35 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism în formă continuată (patru acte materiale).

“Ieri, 03 mai a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism în formă continuată (patru acte materiale).

În fapt, bărbatul este bănuit că în perioada 2013 – 2017, folosindu-se de metoda „lover boy” şi speculând starea de vulnerabilitate a patru femei din judeţul Dolj, le-ar fi determinat pe acestea să practice prostituţia în Germania, Italia şi Norvegia, sumele de bani astfel obţinute, aproximativ 70.000 de euro, fiind însușite de bărbat.

În dimineaţa zilei de 03 mai a.c., cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dolj, a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa bărbatului, în municipiul Craiova, ocazie cu care au fost ridicate mai multe mijloace de probă, bărbatul fiind condus la audieri.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut pe bărbat, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism în formă continuată(patru acte materiale), fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

În cursul zilei de 04 mai a.c., persoana reţinută va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive.”, a mentionat IPJ Dolj in comunicatul emis azi ..

Views: 93

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.