Deputatul PNL Florin Roman a anuntat ca a depus la Senat, in procedura de urgenta, un proiect de lege pentru modificarea Legii 286/2009 privind Codul penal care prevede ca pedofilii, violatorii, criminalii si coruptii sa fie exceptati de la eliberarea conditionata.
„PNL propune masuri concrete pentru a asigura protectia cetatenilor romani in fata valului de infractiuni comise cu violenta la nivel stradal, dar si pentru ca acei corupti care au fost prinsi si condamnati in instanta sa isi execute pedeapsa pana la capat, fara posibilitatea de a mai fi eliberati conditionat. Din pacate, in ultima perioada am asistat la o explozie a fenomenului infractional ca urmare a adoptarii si aplicarii Legii nr.169/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal. Noile reglementari au condus la rezultate nefaste in ceea ce priveste siguranta cetatenilor romani. Realitatea ne-a aratat ca acei condamnati, care au fost eliberati conditionat, in loc sa demonstreze ca s-au indreptat in fapt au recidivat”, a anuntat Florin Roman, intr-un comunicat de presa.
Deputatul PNL a adaugat ca initiativa sa isi propune sa corecteze astfel de situatii, cat si sa responsabilizeze mai mult actul de justitiei si in sistemul penitenciar.
„Tocmai de aceea, in calitate de deputat PNL, am initiat si depus o propunere legislativa prin care vin si corectez aceasta situatie. Propun, astfel, modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal avand ca obiectiv reducerea recrudescentei fenomenului infractional, dar si de a conduce la o responsabilizare mult mai mare in actul de justitie si in sistemul penitenciar. Am avertizat in nenumarate randuri asupra efectelor negative ale legii regimului compensatoriu, insa nici ministrul de interne Carmen Dan, nici Guvernul PSD-ALDE nu au avut urechi sa auda! Nu au contat in niciun fel nenumaratele cazuri de violenta in care au fost implicati fosti detinuti care abia beneficiasera de prevederile recursului compensatoriu”, a mai spus Roman.
Liberalul a amintit de un incident de anul trecut in Alba Iulia, cand un barbat care fusese eliberat din inchisoare a talharit o tanara sau de cazul din unui baiat de 25 de ani care a murit la Spitalul din Medias, dupa ce a fost injunghiat de un fost condamnat pentru omor.
„Incidente ca cel din noiembrie 2018 cand un barbat, care abia fusese eliberat din penitenciar, unde ispasise pedepse pentru talharie si tentativa de viol, a lovit cu salbaticie si a talharit o tanara intr-un bloc din Alba Iulia sau abominabilul asasinat din 13 ianuarie acest an, cand un tanar de 25 de ani a murit la Spitalul din Medias, dupa ce a fost injunghiat de un fost condamnat pentru omor si care fusese eliberat recent in baza recursului compensatoriu nu trebuie sa se repete! Criminalii, violatorii, talharii, pedofilii sau coruptii nu merita sa se intoarca in societate fara sa plateasca pentru faptele comise! Mai presus de toate este siguranta cetatenilor!”, a conchis deputatul PNL.
Initiativa legislativa a fost depusa, in procedura de urgenta, la Senat, prim for sesizat, decizionala fiind Camera Deputatilor.
Views: 0