Proiectia Speciala „Intre Chin si Amin” la Cinema Patria

0
110

La 70 de ani de la debutul „Experimentului Pitești”, unul dintre cele mai odioase programe de reeducare din blocul comunist, a apărut și primul film românesc pe această temă. „Între chin și amin” ar trebui probabil difuzat la orele de istorie din clasa a 12-a.
Filmul este o poveste tulburătoare de viață, petrecută într-una din cele mai crunte perioade din istoria modernă – reeducarea din pușcăriile comuniste. Aduce în fața dumneavoastră un tânăr compozitor, proaspăt logodit, care ajunge în iadul reeducării de la închisoarea Pitești. Teribilul experiment este condus de temutul comandant Ciumău. Prin credință, Tase supraviețuiește torturilor și după eliberare compune o Odă lui Dumnezeu. Muzica o va salva pe logodnica lui, Chiru Lia Alexandra.

    După cum insinuează și titlul, „Între chin și amin” pune o lupă asupra credinței într-un loc golit de umanitate și speranță. Dezgolirea omului de credință în vederea depersonalizării a fost unul din dezideratele experimentului Pitești și o țintă expresă a torționarilor. Omul nou nu poate fi un om religios, după dictonul lui Marx, preluat și de Lenin. Reeducarea nu putea fi completă până ce individul nu se dezbăra de „opiumul popoarelor”.

    Cele mai degradante acte la care au fost supuși cei încarcerați au vizat tocmai simbolurile și practicile religioase, pentru a-i face să asocieze orice manifestare a credinței cu rușinea și umilința. Adesea cele mai dureroase amintiri ale supraviețuitorilor sunt legate de înjosirile respective, nu de bătăi sau torturile fizice.
Unele dintre cel mai greu de digerat scene din film sunt legate de această temă. De Paște, unul din deținuți e învelit într-un cearșaf, într-un simulacru de asemănare cu Iisus, îi este forțată o cunună din sârmă ghimpată pe cap iar colegii de celulă sunt obligați să îi pupe piciorul după ce a fost introdus într-o găleată cu dejecții umane. 
Apoi îi este pregătită o cruce, este scos în curte alături de ceilalți deținuți în timp ce altul e pus să-i ducă în spate crucea, la fel cum Simon Cirineanul a făcut-o pentru Cristos. E crucificat și pironit în cuie alături de alți doi, ca în momentul biblic al Răstignirii. La finalul scenei gardienii îl snopesc în bătaie până își pierde cunoștința, ca să vadă dacă „învie ca Iisus”.

FILM: Proiecția specială „Între chin și amin”
INVITAT SPECIAL: Regizorul filmului Toma Enache
DATA: 28 Martie 2020
LOCATIA: Cinema Patria Craiova
INTERVAL ORAR: 19.00-21.05 (durata 125 minute)
GENUL: Dramă istorică, bazată pe fapte reale
DETALII: 0767.645.919 sau mesaj în privat
    Filmul “Între Chin și Amin” este un omagiu adus tuturor oamenilor care au suferit în temnițele comuniste în perioada 1945-1989, o mărturie despre rezistență prin credință, despre onoare și iertare. „Între Chin și Amin”, filmul independent al lui Toma Enache, reprezintă o ecranizare cât se poate de realistă a Fenomenului Pitești și modului brutal în care erau reeducați deținuții din închisorile comuniste.
    Din distribuție fac parte atât actori consacrați, cât și tineri talentați din noua generație. Amintim, printre alții, pe Constantin Cotimanis, Ion Dichiseanu, Cezara Dafinescu, Victoria Cociaș, Petrică Moraru, George Stanca, Vali Popescu, Ana Pârvu, Kira Hagi, Csaba Ciugulitu, Kim Ciobanu, Laurențiu Stan, Dragoș Stoica, Mircea Taiss, Bogdan Sălceanu, Remus Stănescu, Teodora Calagiu Garofil. Director de imagine este Alexander Sachs, din Germania.
    Cu siguranță, nu avem cu toții stofă de eroi, dar am putea măcar să le cinstim memoria și poate, de ce nu, să mai spălăm și din păcate.
Lasa un comentariu aici !
Citeste si :  Craiova- oras candidat la Capitala Tineretului din Romania 2020?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.