Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă că a suspendat activitatea a doi producători de oţet din Buzău, după ce s-a descoperit că produsele erau falsificate, şi a aplicat amenzi în valoare de 64.000 de lei.
“Ca urmare a acţiunilor de control întreprinse de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), pe piaţa de oţet din România, şi a faptului că au fost identificate, în circuitul comercial, produse falsificate, din această categorie, verificările au fost extinse şi la producătorii de oţet.
Astfel, până în acest moment, au fost controlaţi doi operatori economici importanţi din Buzău, care furnizează oţet atât în marile lanţuri de magazine, cât şi unora dintre producătorii de conserve şi legume murate din România. Mai mult, unul dintre ei asigură producţia, sub brand propriu, pentru marii retaileri cash & carry care activează pe piaţă. În urma verificărilor realizate la Buzău, comisarii ANPC au constatat abateri importante la ambii operatori economici şi au aplicat 6 amenzi contravenţionale, în valoare totală de 64.000 lei (…)”, se arată într-un comunicat de presă al Autorităţii.
Au fost luate şi alte măsuri complementare: încetarea practicii comerciale înşelătoare, oprirea temporară a fabricilor şi a comercializării produselor, retragerea de la furnizori a produselor cu parametrii neconformi, oprirea definitivă şi retragerea din circuitul consumului uman a cantităţii de concentrat de mere cu data durabilităţii minimale depăşită (la data de 31 august 2019, care a fost găsită la una dintre cele două fabrici), închiderea definitivă a uneia dintre fabrici şi închiderea temporară, pe o perioadă de şase luni a celei de-a doua; indisponibilizarea a peste 2.000 de hectolitri de produs lichid comercializat sub denumirea de oţet.
De asemenea, printre principalele abateri constatate de către comisarii ANPC au fost practicile comerciale înşelătoare (nu se menţionează pe etichetă prezenţa acidului acetic, adăugat în procesul de producţie), activitatea de producţie şi depozitare desfăşurată în spaţii necorespunzătoare, neigienizate, fără o temperatură controlată.
În plus, produsele care ajungeau la comercializare nu respectau condiţiile prescrise sau declarate, iar unul dintre producători ambala acelaşi produs sub etichete diferite.
ANPC menţionează că, la nivel naţional, controalele întreprinse pe această temă vor continua şi că au fost prelevate probe din cantitatea de produs confiscată la Buzău, urmând a fi supusă analizelor de laborator.
Săptămâna trecută, Autoritatea informa, într-un comunicat de presă, că echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov au aplicat amenzi în valoare de 20.000 de lei pentru comercializarea de către marile lanţuri de magazine retail a unor loturi de oţet neconforme.
Acţiunile de control au avut loc în magazinele Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan şi Cora, şi au vizat verificarea corelaţiei dintre denumire şi compoziţie a oţetului existent pe piaţă.
ANPC a precizat că a înaintat rezultatele acestor analize către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în scopul realizării unei notificări în sistemul de alertă alimentară a Uniunii Europene pentru aceste produse, şi că va continua acţiunile de verificare pe tema acestui produs.
Views: 0