PSD, catre Iohannis: Nu va mai amestecati in lucrurile pe care nu le intelegeti!

0
484

PSD, catre Iohannis: Nu va mai amestecati in lucrurile pe care nu le intelegeti! 1PSD a transmis vineri, pe pagina de socializare a partidului, un „mesaj special” pentru presedintele Klaus Iohannis dupa ce seful statului a criticat Guvernul pentru proiectul de buget.

„Cresterea investitiilor reprezinta principala tinta a bugetului pe anul 2019. Domeniile prioritare sunt investitiile in infrastructura de transport (5,6 miliarde lei), investitiile in educatie (2 miliarde lei), investitiile in aparatura medicala (1,8 miliarde pentru incubatoare, ecografe, RMN-uri etc) si investitiile in dezvoltarea locala (2,5 miliarde prin PNDL, pentru scoli, gradinite, drumuri locale, canalizari si alimentari cu apa etc.). Sunt de asemenea asigurati toti banii pentru pensii si salarii, inclusiv pentru majorarile prevazute in acest an conform programului de guvernare. Cresc substantial si sumele alocate primariilor si consiliilor judetene, iar 99,9% dintre alesii locali apreciaza noul buget. Tot in acest an, Romania va depasi pragul de 1.000 miliarde lei la Produsul Intern Brut. Deci cifrele arata bine”, a scris PSD pe Facebook.

„In final, un mesaj special pentru presedintele Iohannis: Nu va mai amestecati in lucrurile pe care nu le intelegeti! Va multumim!”, se incheie mesajul social-democratilor.

Presedintele Klaus Iohannis a solicitat, marti, Executivului sa prezinte un buget de stat „realist”.

„O guvernare responsabila inseamna solutii eficiente si coerente la problemele cu care se confrunta economia. Din pacate, ceea ce vedem la PSD este incercarea permanenta de a gasi ‘vinovati de serviciu’, ba sunt companiile multinationale, ba este Banca Nationala, doar pentru a ascunde incompetenta propriilor ministri si lipsa de solutii fata de nevoile romanilor. De exemplu, este inadmisibil ca pana la finalul lunii ianuarie sa nu existe nici macar o proiectie bugetara, care sa ofere economiei o anumita perspectiva financiara pentru anul in curs. Solicit Guvernului sa vina cu un buget realist pentru 2019, un buget construit pe baze credibile”, a sustinut Iohannis la receptia organizata de Camera de Comert si Industrie romano-germana la Palatul Parlamentului.

El a sustinut ca PSD se „lauda, in mod speculativ si naiv”, cu cresterea veniturilor bugetare.

„Veniturile fiscale incasate in 2018 sunt cu 2,6 miliarde de lei sub nivelul programat initial prin Legea bugetului, desi PIB-ul nominal prognozat a fost intre timp majorat puternic, cel putin in scripte, de la 908 la 950 de miliarde lei. Iar aceasta numai performanta fiscala nu se cheama. Si mai pot fi spuse multe lucruri despre cum s-a incheiat executia bugetara pe 2018, dar asta cu alta ocazie”, a mai spus el.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.