Editura „AIUS” şi Uniunea Artiştilor Plastici din România, filiala Craiova
Avem bucuria de a vă invita marţi, 14 decembrie 2021, ora 17:00 la Galeria UAP „Arta” 1, str. Calea Unirii, nr. 16, Craiova cu prilejul lansării volumului
„OROLOGII DIN NORI” de Ramona BĂDESCU
Invitaţi:
Aurora Speranţa Cernitu
Petrişor Militaru
Moderator:
Nicolae Marinescu
„Orologii din nori” este al treilea volum scris de Ramona Bădescu, după „Floare de cireş” şi „Poveşti săltăreţe”, toate tipărite la Editura „Aius” din Craiova. Este o ediţie de buzunar, uşor de transportat de fanii cărţii pe hârtie, care include mici poeme de inspiraţie japoneză, haiku, un gen liric surprinzător, pe cât de simplu, în aparenţă, pe atât de complex în realitate.
În prefaţa cărţii, semnată de Petrişor Militaru, găsim o interesantă cheie de lectură: „A pătrunde în universul poetic al Ramonei Bădescu înseamnă a percepe natura cu ochiul inimii, a-ţi deschide sufletul spre frumuseţea vie a naturii şi a te vindeca de asaltul de imagini artificiale promovate de cinematografie, mass-media şi de reţelele de socializare.
Ramona Bădescu a debutat cu versuri în revista ”Convorbiri literare” de la Iași și a publicat articole și poezie în periodice (”Mozaicul”, ”Cetatea creștină”) și volumul de interviuri “Unde ți-e bucuria, omul lui Dumnezeu?”. Este câștigătoarea premiului I a Concursului Naţional de Poezie “Traian Demetrescu” (2001) şi a unei menţiuni la acelaşi concurs (2003). Ramona Bădescu este specialist în comunicare la Filarmonica ”Oltenia” Craiova. Cartea „Orologii din nori” se poate comanda pe site-ul Editurii „Aius”.
Views: 0