Rares Bogdan este convins ca mai bine de jumatate dintre romanii care vor vota in Diaspora la alegerile prezidentiale vor pune stampila pe Klaus Iohannis.
„In Diaspora, dupa estimarile noastre, vor fi intre 450.000 si 7-800.000 de votanti. La ultimele alegeri au fost 420.000. Fata de europarlamentare, Diaspora va avea mai bine de dublu de sectii de vot. Asta nu inseamna neaparat ca mobilizarea va fi dubla. Asta inseamna ca oamenii acestia vor putea in sfarsit sa voteze.
Cei din USR-PLUS, conform informatiilor pe care le am din interiorul staff-urilor lor, se bazeaza pe 300.000 de votanti. Noi vom lua fara nicio problema in Diaspora, adica presedintele Iohannis, inca din primul tur, peste 50% spre 60% inca din primul tur, fara nicio problema.” a spus Rares Bogdan.
„Nu cred ca Dan Barna va obtine toate voturile USR din Diaspora de la europarlamentare. Theodor Paleologu creeza o mare problema si in tara si in Diaspora, deoarece intelectualitatea, studentii, artistii s-au deplasat de la Dan Barna, dupa ce au fost votanti USR la europarlamentare. O parte s-au reintors la Klaus Iohannis, cealalta parte s-a mutat la Theodor Paleologu, in turul I.” a mai transmis Rares Bogdan.
Europarlamentarul PNL a explicat ca niciunul dintre sondajele prezentate pana acum in Romania nu iau in considerare Diaspora. De aceea, el crede ca Viorica Dancila va intra in turul II cu Klaus Iohannis.
„Pana acum trei saptamani, domnul Dan Barna parea ca va fi cel care va intra in turul doi. Doamna Dancila a recuperat ceva, a reusit sa-si mobilizeze o parte din electorat si sa se stabilizeze undeva intre 18 si 20%. In urma cu trei saptamani, deci inainte de scandalul cu Rise Project, ca sa fie foarte clar, Dan Barna s-a stabilizat undeva intre 11 si 13%. In ultimele 5-6 zile, Dan Barna a mai recuperat undeva la doua procente”, a spus Rares Bogdan.
Views: 0