Presedintele PSD Liviu Dragnea a declarat luni seara, intr-o emisiune TV, ca pentru social-democrati ”este fundamental” referendumul pentru redefinirea notiunii de familie, dar in viitorul apropiat, vor initia si alte modificari ale Constitutiei.
”Este fundamental pentru noi, este o cumpana pentru acest popor referendumul pentru familie din 7 octombrie. PSD are nevoie sa fie acum concentrat pe ceea ce urmeaza, atat in Parlament, cat si in viata publica, atat in ceea ce priveste actiunile guvernamentale, cat si in ceea ce priveste legile la care vom incepe sa lucram serios. Avem nevoie mai mult decat oricand de concentrare si unitate”, a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.
Senatul dezbate astazi, in calitate de for decizional, initiativa cetateneasca de revizuire a Constitutiei, potrivit careia familia se intemeiaza pe casatoria intre un barbat si o femeie, nu pe cea consimtita intre soti.
Pe 1 septembrie, intr-o sedinta a grupurilor parlamentare care s-a desfasurat la Neptun, conducerea PSD a decis ca referendumul pentru redefinirea notiunii de casatorie in Constitutie sa aiba loc pe 7 octombrie.
Pe 2 septembrie, dupa sedinta Biroului Politic National, presedintele PNL Ludovic Orban a declarat ca, desi partidul sustine referendumul pentru redefinirea notiunii de casatorie in Constitutie, nu va impune membrilor cum sa voteze.
”Respingem orice politizare a acestui subiect. Este o initiativa cetateneasca semnata de trei milioane de cetateni romani, pe care ii respectam ca optiune. In ce ne priveste, noi am sustinut ideea acestui referendum. De altfel, a existat si un protocol intre BPN si Coalitia pentru Familie. Nu vom impune fiecarui membru al PNL sa voteze intr-un anume fel. Fiecare membru PNL se va pozitiona in functie de cum ii dicteaza constiinta”, a declarat Orban.
Views: 0