Reţeaua de oxigen a Spitalului Craiova, înlocuită

0
Reţeaua de oxigen a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, înlocuită
Reţeaua de oxigen a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, înlocuită

Consiliul Județean Dolj alocă banii necesari înlocuirii rețelei de alimentare cu oxigen din clădirea principală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.

„Lupta cu pandemia este o prioritate pentru noi, astfel că ne implicăm activ în rezolvarea tuturor problemelor care i-ar putea împiedica pe medici să își salveze pacienții.

Am construit un buget orientat către nevoile stringente ale cetățenilor, iar sănătatea este un domeniu care are nevoie acută de finanțare. De aceea am alocat fonduri importante pentru sănătatea publică, în general, și pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență, în special.

Pentru înlocuirea rețelei de alimentare cu oxigen, am prins suma de 240.000 de lei, iar pentru realizarea unui nou traseu de alimentare și distribuție de oxigen la secția de Terapie Intensivă destinată Covid, am mai alocat alți 80.000 de lei.

O sumă consistentă va merge și către realizarea instalației de detecție și semnalizare în caz de incendiu, cu o valoare de 700.000 de lei. În plus, pentru Unitatea de Arși care va funcționa din acest an în cadrul Unității de Primiri Urgențe, vom achiziționa și masa de operații necesară intervențiilor specifice acestor tipuri de pacienți. 320.000 de lei este suma pe care am prevăzut-o în bugetul pentru 2021.

Am răspuns în acest fel tuturor solicitărilor care au venit dinspre Spitalul Clinic Județean de Urgență, chiar dacă această unitate nu se află în subordinea instituției noastre. , a scris Cosmin Vasile pe Facebook.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.