REȚINUT SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE CONDUCERE FĂRĂ PERMIS ȘI PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI

0
REȚINUT SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE CONDUCERE FĂRĂ PERMIS ȘI PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI
REȚINUT SUB ASPECTUL SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE CONDUCERE FĂRĂ PERMIS ȘI PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI

În seara zilei de 11 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr, de 24 de ani, din comuna Melinești, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

În fapt, în seara de 10 aprilie a.c., ora 22.00, polițiștii au fost sesizați de o unitate medicală din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, un tânăr de 25 de ani, din comuna Melinești s-a prezentat la camera de gardă cu leziuni la nivelul picioarelor.

Inițial, acesta le-a declarat polițiștilor că a suferit vătămările în urma unei lovituri cu un obiect metalic, ulterior stabilindu-se că a fost victima unui accident rutier, în comuna Melinești, sat Negoiești.

Din cercetările efectuate de polițiștii Biroului Rutier Craiova, s-a stabilit că un tânăr, de 24 de ani, din comuna Melinești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Negoiești, ar fi intrat în coliziune cu două autoturisme parcate, între acestea aflându-se tânărul de 25 de ani, din comuna Melinești, care s-a prezentat singur la spital.

Conducătorul auto de 24 de ani ar fi părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție, deplasându-se pe un teren agricol unde ar fi demontat numerele de înmatriculare de pe autoturism, acesta sustrăgându-se cercetărilor.

În cursul zilei de 11 aprilie, în urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj și ai Biroului Rutier Craiova, a fost identificat conducătorul auto de 24 de ani, acesta fiind condus la audieri, ocazie cu care s-a stabilit că nu posedă permis de conducere.

Views: 70

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.