România acuză Rusia după uciderea celor 50 de prizonieri ucraineni

0
268
România acuză Rusia după uciderea celor 50 de prizonieri ucraineni
România acuză Rusia după uciderea celor 50 de prizonieri ucraineni

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) condamnă, duminică, atacul asupra penitenciarului Olenivka, unde peste 50 de prizonieri ucraineni au fost ucişi.

”MAE condamnă cu fermitate bombardamentul asupra penitenciarului Olenivka şi uciderea pizonierilor ucraineni”, este mesajul postat, duminică, pe contul oficial de Twitter al Ministerului Aacerilor extern.

Oficialii români consideră că ”aceste crime odioase comise de Rusia necesită o anchetă şi sancţiuni internaţionale”.

”Condoleanţe familiilor şi sprijin deplin pentru Ucraina”, a mai transmis MAE.

Atacul asupra închisorii unde erau deţinuţi membri ai Regimentului Azov a avut loc vineri, iar Rusia şi Ucraina se acuză reciproc.

Separaţiştii pro-ruşi spun că Ucraina se află în spatele atacului care a ucis 53 de prizonieri de război. Kievul ar fi bombardat închisoarea de lângă Olenivka cu rachete Himars, susţin ei.

Ucraina neagă aceste acuzaţii şi afirmă, la rândul său, că la originea faptelor se află grupul Wagner, o organizaţie paramilitară rusă.

Artileria rusă ar fi vizat centrul de detenţie pentru a păstra secrete tortura şi relele tratamente aplicate prizonierilor.

Ucraina a cerut vineri ONU şi CICR să investigheze moartea prizonierilor, iar Rusia a transmis că va permite investigaţia.

Într-o declaraţie, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a declarat că va încerca, printre altele, să aibă acces la centrul de detenţie şi să ajute la evacuarea răniţilor, scrie AFP.

Preşeintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a descris drept o „crimă de război deliberată a Rusiei” bombardarea închisorii.

La rândul lor, reprezentanţii Regimentului Azov consideră uciderea în masă a prizonierilor de război ucraineni în satul Olenivka drept un act de execuţie publică, pe care Rusia l-a comis cu impunitate.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.