S-a deschis a 18-a ediţie a Targului International de Carte Gaudeamus

0
785

S-a deschis a 18-a ediţie a Targului International de Carte Gaudeamus 1Cea de-a 18-a ediţie a Targului International „Gaudeamus – Carte de învatatură” s-a deschis, miercuri, la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, şi îşi va aştepta vizitatorii până pe 27 noiembrie, potrivit Agerpres.

Peste 650 de lansări şi prezentări de carte, dezbateri, mese rotunde, expoziţii, întâlniri cu scriitori şi oameni de cultură vor face parte din programul ediţiei din acest an a târgului, a spus directorului manifestării, Vladimir Epstein.

La fel ca la fiecare ediţie, Gaudeamus va fi structurat pe cele şapte secţiuni tradiţionale: Carte / multimedia, Bursa Educaţia, Salonul de Carte pentru Copii, Salonul Naţional de Inventică, Carte – film, Expoziţii şi Dunărea.

Biletul de intrare, 4 lei

În acest an, Targul Internaţional Gaudeamus sărbătoreşte cultura şi limba italiană la Bucureşti, Italia fiind ţara invitată de onoare la cea de a 18-a ediţie a manifestării.

Preşedinte de onoare al târgului va fi Luciano de Crescenzo, personalitate plurivalentă a culturii italiene de astăzi, scriitor, actor, şi regizor de film, autor a peste 30 de volume traduse în diverse limbi.

Accesul vizitatorilor la târg se face pe baza biletelor de intrare, în valoare de 4 lei şi a abonamentelor, valabile pe toată durata târgului, în valoare de 10 lei. Elevii, studenţii, cadrele didactice, jurnaliştii, membrii uniunilor de scriitori şi pensionarii au intrarea liberă, pe baza documentelor specifice vizate la zi.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.