Sărbătorile de iarnă, în culorile artei și frumusețea colindelor, la Galeriile „Cromatic“

0
75
Sărbătorile de iarnă, în culorile artei și frumusețea colindelor, la Galeriile „Cromatic“
Sărbătorile de iarnă, în culorile artei și frumusețea colindelor, la Galeriile „Cromatic“

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj și Asociația Seniori Art Craiova vernisează miercuri, 18 decembrie, ora 16:00, la Galeriile „Cromatic“, expoziția de pictură „Atelier Crăciun 2024“.
Cu acest prilej, sub genericul „Alaiul Datinilor – Din bătrâni, din oameni buni“ iubitorii tradițiilor de iarnă sunt așteptați să fie colindați de două ansambluri folclorice din județele Dolj și Gorj.

Este vorba despre Ansamblul folcloric „Hora Desnățuiului“ al Casei de Cultură „Adrian Păunescu“ din comuna doljeană Bârca și de Ansamblul folcloric „Gorjeanca“ din județul Gorj. De-a lungul timpului, aceste ansambluri au onorat cu bucurie invitația Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj de a aduce la Craiova colindele, frumoasele datini și obiceiuri specifice Crăciunului și Anului Nou.

Așadar, colindele vor răsuna în Galeriile „Cromatic“ pe ale căror simeze sunt expuse peste 80 de picturi realizate de 17 copii înscriși la cursurile de inițiere în artă, găzduite de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj și susținute de artistul vizual Daniel Guță, care este și curatorul expoziției „Atelier Crăciun 2024“.

Expoziția va fi deschisă de Emilian Popescu (prof. dr. Arte vizuale, membru U.A.P.R) și Ovidiu Bărbulescu (profesor arte vizuale, membru U.A.P.R).
Ne vor oferi un medalion muzical: Iarina Vlad – chitară, Rareș Lucan – pian, Ruxandra Lucan – pian.

Publicul va putea admira picturile copiilor până la 14 ianuarie 2025, în zilele lucrătoare, între orele 09:00 – 16:00, la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, str. Al. Macedonski 28. Intrarea este liberă.

Views: 63

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.