Se știe cauza exploziei de la Petromidia, soldată cu 6 victime: Nu este o eroare umană!

0
252
Unul dintre răniții de la Petromidia transferați în Germania a MURIT
Unul dintre răniții de la Petromidia transferați în Germania a MURIT

Directorul general al Rompetrol Rafinare, Felix Crudu, a declarat că nu a fost vorba de o eroare umană la baza producerii exploziei de la Rafinăria Petromidia din Năvodari, ci de un echipament care a cedat.

Directorul general al Rompetrol Rafinare, Felix Crudu, a anunțat că incendiul a apărut la ora 12.30: „Din păcate, la instalaţia de hidrofinare benzină, în jurul orei 12.30, apărut un incendiu. Flacăra, suflul propagat a generat încă trei focare. Din nefericire, unul dintre colegii care opera în zonă a fost prins de suflul acestei explozii. În timpul intervențiilor s-au făcut eforturi disperate de a-l găsi. Au intrat echipați cu echipament special de protecție împotriva focului. Într-un final am reușit să-l găsim, din păcate nu s-a mai putut face nimic”.

Conform acestuia, explozia s-a produs pe o platformă în care sunt diverse echipamente industriale și unde erau în acea perioadă cinci persoane.

Întrebat ce a produs explozia, directorul Rompetrol a răspuns: „La prima vedere, dar o să investigăm cu autoritățile și cu experții, a fost o conductă care s-a fisurat, nu cunoaștem detalii, a apărut flacără. Noi am acționat: se intervine cu planul de urgență, se opresc toate instalațiile, se deschid toate aerisirile, se depresurizează, se deschid toate liniile de stingere incendii, sunt măsuri specifice. (…) Nu e o eroare umană cu siguranță, o să investigăm și o să vedem, un echipament care a cedat”, a mai spus Felix Crudu.

Conform acestuia, instalațiile de la Petromidia au fost în revizie anul trecut, iar compania are toate verificările la zi.

O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Localnicii din Năvodari au primit mesaj RO-ALERT după explozie, fiind sfătuiți să nu stea la mai puțin de un kilometru de zona exploziei, să rămână în locuințe și să închidă geamurile. O persoană a murit, iar alte patru au fost rănite.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.