În anul 2020, an de debut al nemiloasei pandemii COVID-19 provocată de coronavirus, la o editură din Craiova apărea o lucrare documentară UNICAT intitulată UNIVERS CULTURAL, cu subtitlu CELEBRITATEA STRĂZILOR CRAIOVEI, la care s-a lucrat 12 ani.
Strazile sunt publicate in ordine alfabetica iar azi continuam cu Strada AFINELOR , Strada AGRIȘULUI,Aleea AGROIND si Aleea AGRONOMILOR.
Strada AFINELOR
Afin – s. m. (lat. Affinis). Nume științific – Vaccinium myrtillus -.
Clasificare: Regn: Plantae; Încrengătură: Magnoliophyta; Clasă: Magnoliopsida; Ordin: Ericales; Familie: Ericaceae; Gen: Vaccinium; Specie: V. myrtillus.
Este arbust de talie mică, stufos, rămuros, cu tulpina de culoare verde, lungă de circa 30-60 cm, cu ramuri anguloase, frunze căzătoare oval-alungite.
Florile sunt de formă globuloasă, verzui roșietice, albe sau rozé cu petalele unite sub formă de clopoțel, dispuse câte 1-2 la axilă (subțioara) frunzelor. Înflorește în lunile mai-iunie.
Fructul este numit afină și reprezintă o bacă de culoare albastru-închisă sau albastru-brumărie, de formă rotundă, cu diametrul de 0,5 – 0,6 cm, zemoasă, cu suc violaceu, cu gust plăcut dulce acrișor.
Se poate înmulți prin însămânțare sau prin butași. Preferă soluri humo-nisipoase.
Crește în regiunile alpine până la altitudinea de 2000-2500 m, mai ales pe versanții umbriți și umezi, prin păduri de conifere, pajiști montane, pe stâncării și pe soluri silicoase. Denumirea populară este afin: afin de munte, afin negru, afine, așine, coacăz, merișor de munte, pomușoară.).
Întrebuințări: Frunzele, împreună cu ramurile, se culeg în timpul verii până în toamnă, în perioada mai-septembrie, (toamna încep să cadă,) după care se usucă la umbră împreună cu ramurile, în locuri bine aerisite. Ele conțin: tanin, arbutină, hidrochinonă, mirtilină, neomirtilină. Se culeg tot timpul verii până toamna târziu, rupându-se ramurile care nu au flori. Se folosesc sub formă de ceai ajutător în diabet, iar fructele în tratamentul diareii și în alte boli de stomac. Intern: antidiareic, diuretic, antiseptic urinar, crește acuitatea vizuala, adjuvant în tratamentul de bază al diabetului, antiseptic intestinal, antihelmintic.
Frunzele se usucă împreună cu ramurile, în locuri umbrite și bine aerisite. Dacă se folosește căldura artificială, temperatura nu trebuie să depășească 40ºC. Din 3-4 kg frunze proaspete, se obține 1 kg produs uscat.
Fructele se culeg în perioada de maturitate (când sunt bine coapte) în lunile iulie – septembrie, consumându-se fie uscate fie proaspete. Pentru recoltarea lor se folosește un „pieptene” alcătuit din sârme de oțel paralele, situate la distanțe adecvate, fixate într-un mâner, înclinate astfel încât afinele recoltate să se strângă la baza instrumentului (adică spre mâner).
Distanța „D” este foarte importantă. Dacă sârmele sunt prea rare, afinele vor cădea printre sârme, dacă sârmele sunt prea dese, vor jumuli și frunze și ramuri, distrugând tufa de afin. Bineînțeles, sârmele sunt rotunjite la capătul liber. Fructele obținute prin scufundarea ramurilor într-un vas cu apă, se zvântă la soare și se așează pe policioare de plasă. Se depozitează în încăperi aerisite, fără praf, încălzite, stafidindu-se. Se mută ulterior în pungi sau săculeți de hârtie. Afinele conțin: tanin, pectine, mirtilină, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici (citric, malic, oxalic, succinic, lactic).
Frunzele și fructele de afin au proprietăți astringente datorită taninului. Au activitate antibiotică, modificând favorabil flora patogenă intestinală, și antidiareică.
Se recomandă în diabet (scade zahărul din sânge), gută, enterocolită (colită de fermentație sau de putrefacție), parazitoze intestinale, infecții urinare, uremie, ca antiseptic minor (este bacteriostatic) și diuretic precum și în reumatism, afecțiunile dermatologice, tulburările circulatorii periferice, uretrite, stomatite, eczeme, ulcerații cronice sângerânde. Frunzele intră în compoziția ceaiului dietetic.
Afinele sunt folosite la obținerea afinatei, o băutură alcoolică destul de apreciată sau la prăjituri ori la prepararea unor dulciuri și produse de patiserie. Prin strivire dau un suc negru-violaceu.
Se pot folosi următoarele preparate: 1. Infuzie din frunze; 2. Decoct din frunze; 3. Suc de fructe; Decoct de fructe.
Observație: A nu se recolta din greșeală fructele speciei Vaccinum uliginosum care se deosebesc de afine prin sucul albicios ce-l conțin.
Strada AGRIȘULUI
Agrișul (Ribes uva-crispa) este o specie de plante din familia Grossulariaceae.
Este un arbust înalt de 60 – 150 cm, cu ramurile arcuite, prevăzute cu ghimpi. Fructul (agrișa) este o bacă falsă, mică, ovoidală sau sferică, de culoare verde, gălbuie sau roșiatică, cu multe semințe și au gust dulce-acrișor. Se cultivă în regiuni deluroase. Se consumă în stare proaspătă sau în industria alimentară.
În scopuri medicinale se folosește fructul recoltat când este copt deoarece conține : Acizii malic, citric, tartric, vitaminele A, B1, B2, C și P și săruri minerale: sodiu, calciu, fosfor, potasiu și fier
Aleea AGROIND (fostă șos. Caracal)
Agro (lb. greacă-agros-”câmp”) Element de compunere, însemnând „agricol”, „agricultură” și care servește la formarea unor substantive și adjective – agroalimentar, agroindustrial (agroind).
Aleea AGRONOMILOR
Un agronom este o persoană cu studii și specializare în agronomie, care lucrează în sectorul agricol și acordă consultanță în domeniul culturii de cereale, plante tehnice și furaje, pentru realizarea de producții performante și folosirea profitabilă a pământului.
Activități principale
În activitatea sa profesională, un agronom are de îndeplinit următoarele activități :
– Elaborează planuri de irigare, de drenare, de îmbogățire a solului;
– Cercetează și elaborează metode prin care să obțină produse de calitate necesare hranei oamenilor;
– Urmărește obținerea unor producții performante prin îmbunătățirea procedurilor tehnologice;
– Realizează studii ale mediului pentru a ține sub control dăunătorii și plantele parazite și pentru a proteja solul și apa;
– Studiază și aplică diferite metode științifice pentru obținerea unor recolte valoroase, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ.
– Elaborează și supervizează proiecte referitoare la mediu;
– Proiectează și coordonează testarea echipamentelor și mașinilor necesare agriculturii.
– Elaborează planuri și proiecte privind cultivarea suprafețelor agricole și utilitatea spațiilor și fermelor, a sistemelor electrice de irigare a solului, procesele de vitalizare a plantelor;
– Întocmește rapoarte și susține comunicări științifice în domeniul de specialitate;
– Determină modalitățile de cultivare pe diferite parcele de pământ, având în vedere condițiile respective de sol;
– Ia decizii cu privire la arătură și însămânțare, la asigurarea de îngrășăminte și protecția plantelor;
– Alege și procură semințe, fertilizanți și alte materiale;
– Programează însămânțările și arăturile;
– Întocmește planuri pentru producția animală;
– Administrează și reglementează exploatarea resurselor terenului;
– Întocmește analize și teste de laborator pentru pământul agricol și amenajarea terenului;
– Determină procesele de fertilizare;
Views: 0
