În anul 2020, an de debut al nemiloasei pandemii COVID-19 provocată de coronavirus, la o editură din Craiova apărea o lucrare documentară UNICAT intitulată UNIVERS CULTURAL, cu subtitlu CELEBRITATEA STRĂZILOR CRAIOVEI, la care s-a lucrat 12 ani.
Strazile sunt publicate in ordine alfabetica iar azi continuam cu Strada ALBIȘOAREI,Strada ALBINELOR si Strada ALBĂSTRELE.
Strada ALBĂSTRELE
Albăstrea (albăstriță – albastru)- s.f. plantă erbacee din familia Asteraceae. Înaltă de 50-100 cm, cu flori albastre, purpurii, roz, albe sau galbene, grupate în inflorescențe (Centaurea cyanus). Crește de obicei prin culturi de cereale.
Florile de albăstrele întârzie îmbătrânirea
Planta este utilizată în special în scopuri cosmetice, cu uz extern, dar are și proprietăți ce o fac să fie un bun diuretic și astringent – în uz intern. De la albăstrele se folosesc în medicină doar florile, care se culeg când ajung la maturitate, adică în lunile iulie-septembrie. Polifenolii, centaurina, ciocorina, taninul, flavanoidele, cianina, antocianidinele, sărurile de potasiu, magneziul conținute de delicata albăstrea îi conferă calități calmante, antiinflamatoare, hidratante, astringente, emoliente. Albăstrelele mai au, de asemenea, efecte anti-îmbătrânire.
Atenuează cearcănele
Albăstrelele se utilizează în special în oftalmologie și în cosmetică. Comprese cu infuzie din flori de albăstrele ajută la eliminarea senzației de ochi obosiți, de pungile de sub ochi, de cearcăne și vor atenua ridurile. Pentru că planta este un bun antiinflamator, se folosesc compresele cu infuzie de albăstrele și în cazul conjunctivitelor sau al orjeletului (urciorului). Este recomandat ca pentru aceste afecțiuni infuzia să fie mai concentrată, cu o cantitate mai mare de flori.
Florile dragostei și ale poeziei
În folclor se spunea că flăcăii trebuia să poarte albăstrele ca să vadă cât noroc vor avea în cucerirea unei fete. Dacă albăstrelele se ofileau repede, era un semn că iubirea lor nu era împărtășită.
Albăstreaua e floarea națională a Estoniei. A fost sursă de inspirație pentru poeții germani din perioada romantismului. “Floarea albastră” era unul dintre motivele preferate de Mihai Eminescu în poeziile sale.
Strada ALBINELOR
Aleea 1,2 ALBINELOR
Morfologia albinei:
1. Albină (din lb.lat. Alvina „stup”), s.f., insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar picioarele posterioare pentru strângerea polenului. Nectarul este obținut din florile plantelor melifere cu ajutorul trompei. Albinele au antene compuse (aproape la toate speciile) din douăsprezece segmente la femele și treisprezece la masculi.
De asemenea au câte două perechi de aripi (perechea anterioară fiind mai mare). Unele caste pot avea aripi mai mici (nefuncționale), dar nici o specie nu este lipsită de aripi.
Albinele sunt adaptate la hrănirea cu nectar și polen, primul ca sursă de energie (din cauza conținutului de zaharuri), al doilea ca sursă de proteine (folosit mai mult la hrănirea larvelor).
Sunt insecte zburătoare, clasificate în cadrul superfamiliei Apoidea din cadrul subordinului Apocrita, care mai conține viespile și furnicile, cu care albinele sunt foarte înrudite. Se pot întâlni pe toate continentele, cu excepția Antarcticii; numărul speciilor cunoscute este de aproximativ 20.000 dar probabil foarte multe care așteaptă încă să fie descoperite. Alpis mellifica – trăiește în familii (stupi) alcătuite dintr-o matcă (femela), câteva sute de trântori (masculi) și mii de albine lucrătoare (femele sterile). Are importanță economică pentru producerea de miere și de ceară (faguri) și pentru polenizarea unor culturi.
Albină europeană (Apis mellifera)
Clasificare științifică: Regn: Animalia; Încrengătură: Arthropoda; Subîncrengătură: Hexapoda; Clasă: Insectă; Ordin: Hymenoptera; Subordin: Apocrita; Suprafamilie: Apoidea; Familii: Andrenidae, Apidae, Colletidae, Halictidae, Megachilidae, Melittidae, Stenotritidae.
Îngrijirea albinelor din această specie poartă numele de apicultură sau stupărit.
Multe specii de albine sunt puțin cunoscute. Cea mai mică albină este cea pitică (Trigona minima) cu lungimea de circa 2.1 mm. Cea mai mare albină din lume este Megachile pluto, care poate atinge lungimea de 39 mm. Tipurile cel mai comune de albine din emisfera nordică sunt speciile de Halictidae, sau albinele atrase de transpirație, niște albine mici care adesea sunt considerate în mod greșit viespi sau muște.
2. Plantă erbacee din familia orhideelor, cu frunze lanceolate și flori violacee dispuse în spic, asemănătoare cu o albină.
Strada ALBIȘOAREI
Denumirea poate proveni de la:
1. ALBIȘOÁRĂ ~e s.f. Pește mic dulcicol de talie mică, cu solzi mărunți, argintii, având gura oblică; obleț; sorean. /alb + suf. ~ișoară Este răspândit în toate apele stătătoare, se regăsește inclusiv în bazine de acumulare, preferând zonele curate și cu adâncimi mari. Are gura îndreptată în sus, oblică, cu falca de jos ieșită în afară. Capul lunguieț și subțire, argintiu pe părțile laterale și verde albăstrui pe spinare.
Prevăzut cu șiruri de solzi mărunți, poate fi văzut în zilele cu soare, în bancuri la suprafața apei, cu aparența unor mici săgeți argintii, sau a unui snop de artificii. Ca lungime poate ajunge până la 15 – 17 cm, cei obișnuiți fiind cei de circa 10 cm.
Poziția gurii arată că se hrănește la suprafață, forma corpului demonstrând agilitate, fiind vorba de un pește mereu în căutare de hrană. Nu pregetă să atace insecte mici, făcând sărituri afară din apă, alteori scufundându-se în adânc în căutarea hranei. Aparent nepretențios la pescuit după părerea mai multor pescari, oblețul este un pește ce pune probleme, fiind ușor de capturat primăvara când, flămând după hibernare, cade ușor în cârligul undițarului.
Vara însă se retrage la apă adâncă făcând astfel ca momirea și prinderea lui să devină o adevărată artă. Se hrănește cu insecte mici căzute în apă, dar preferă larvele roșii de chironomus, viermușii, planctonul, insectele acvatice și larvele lor, precum și crustaceele.
2. ALBIȘÓR, -OÁRĂ, albișori, -oare, adj., s.m.,s. f. adj. Diminutiv al lui alb;
3. Nume dat unor bureți comestibili;
4. Pop.la pl.) Bani de argint. s.f. Albitură;
5.Varietate de viță de vie cu struguri albi. – Alb + suf. –ișor;
6.Versantul nordic al muntelui Caraiman – Peretele Albișoarelor – se înalță din Valea Albă până la Creasta Picăturii, fiind străbătut de mai multe văi ce poartă numele generic de Albișoare.
Views: 1
