Acasă Craiova Veche Semnificatia strazilor din Craiova : Strada ALEXANDRU BUIA

Semnificatia strazilor din Craiova : Strada ALEXANDRU BUIA

0
Semnificatia strazilor din Craiova : Piața AMZA PELLEA
Semnificatia strazilor din Craiova : Piața AMZA PELLEA

În anul 2020, an de debut al nemiloasei pandemii COVID-19 provocată de coronavirus, la o editură din Craiova apărea o lucrare documentară UNICAT intitulată UNIVERS CULTURAL, cu subtitlu CELEBRITATEA STRĂZILOR CRAIOVEI, la care s-a lucrat 12 ani.

Strazile sunt publicate in ordine alfabetica iar azi continuam cu Strada ALEXANDRU BUIA.

Semnificatia strazilor din Craiova : Strada ALEXANDRU BUIA 1Alexandru Buia a fost botanist român. S-a născut la Sângiorz Băi în 23 martie 1911. A fost al zecelea copil dintr-o familie cu unsprezece copii. A urmat liceul din Năsăud, unde a primit o bursă din fondurile grănicerești, pe care l-a absolvit în 1929, după care s-a înscris la cursurile Academiei de Înalte Studii Agronomice din Cluj, obținând diploma de inginer agronom în 1934. A fost numit asistent la catedra de Botanică și Fitopatologie condusă de profesorul Iuliu Prodan. Sub îndrumarea acestuia își elaborează teza de doctorat  cu titlul CERCETĂRI ASUPRA CUSCUTELOR DIN ROMÂNIA” o lucrare valoroasă. A continuat șirul descoperirilor care îi poartă numele: Cuscuta basarabica Buia, Cuscuta prodani Buia, care îl situează printre puținii monografi din lume ai genului Cuscuta, dar l-a recomandat, științific vorbind, pentru ocuparea, în 1940, a postului de profesor suplinitor la Catedra de botanică sistematică, anatomie și fiziologie vegetală. În 1943 devine profesor titular, timp în care a elaborat și publicat cursul „Botanică sistematică”. În 1945 devine decan al  Facultății de agronomie din Cluj.

Dacă ne reamintim de Nicolae Bălcescu și de actul constituțional, numit Proclamația de la Islaz, citit la 9 iunie 1848 de Ion Heliade Rădulescu în care se prevedea „instrucțiune egală“, iar apoi o Universitate în București și la Craiova, după 100 de ani, dorința oltenilor  a devenit realitate. Prin legea nr. 138 pentru înființarea și organizarea Universității din Craiova și Eforiei ei, votată de Adunarea Deputaților în ședința din 5 aprilie 1947 și promulgată de Regele Mihai I pe 21 aprilie 1947, se înființează la Craiova Facultatea de Agronomie, care-și deschide porțile pe 29 martie 1948. În 1948, Alexandru Buia a fost solicitat de Ministerul Învățământului Public să vină la Craiova unde, pe lângă faptul că a fost unul dintre  primii profesori ai Facultății de Agronomie, tot el a fondat Grădina Botanică din Craiova care este, azi, o instituție de cultură și un spațiu de relaxare pentru populație. Ca instituție de cultură și de cercetare, grădinile botanice au apărut încă din antichitate, acestea fiind „laboratorul“ în care medicii cultivau plantele de care aveau nevoie în tratarea bolnavilor. Apoi, în perioada Renașterii, grădinile botanice au fost organizate pe lângă universități, pentru studiul științelor naturale, pentru aclimatizarea speciilor exotice, iar mai nou pentru conservarea speciilor amenințate cu dispariția. Se poate spune că o Universitate care are o grădină botanică este o instituție de nivel mondial. În România mai sunt grădini botanice la: Arad, București, Cluj-Napoca, Galați, Iași, Jibou-Sălaj, Târgu Mureș, Tulcea.

A editat împreună cu I. Prodan  trei ediții din „Flora mică ilustrată a RPR” și a colaborat la elaborarea lucrării „Flora RPR”. Din 1955 și până la 4 octombrie 1964 când a trecut în neființă, a fost Rector al Institutului Agronomic „Tudor Vladimirescu” din Craiova.

Alexandru Buia este o personalitate cunoscută în lumea botaniștilor

Views: 2

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.