În anul 2020, an de debut al nemiloasei pandemii COVID-19 provocată de coronavirus, la o editură din Craiova apărea o lucrare documentară UNICAT intitulată UNIVERS CULTURAL, cu subtitlu CELEBRITATEA STRĂZILOR CRAIOVEI, la care s-a lucrat 12 ani.
Strazile sunt publicate in ordine alfabetica iar azi continuam cu Strada ALEXANDRU cel BUN.
Aleea 1, 2, 3, 4, 5 ALEXANDRU cel BUN
Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Mușatinul, a fost domnul Moldovei între anii 1400 – 1432 și i-a succedat la tron lui Iuga, îndepărtat de Mircea cel Bătrân.
Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă și ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerțul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat și orașul Iași. A obținut recunoașterea mitropoliei Moldovei de către Patriarhia de Constantinopol. În 1402 (după alți istorici în 1415) a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaștele Sfântului Ioan cel Nou, având o însemnătate deosebită în conștiința poporului moldovean, fiind zugrăvit în multe din frescele bisericilor și mănăstirilor din Moldova. Una din ele, cea de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” de la Suceava, înfățișând alaiul domnesc în ultima frescă din suita de patru ce reprezintă martiriul Sfântului, frescele fiind amplasate pe peretele vestic al clisiarniței din incinta mănăstirii. Același eveniment poate fi văzut și pe peretele sudic al bisericii mănăstirii Voroneț, la finalul narațiunii iconografice al acatistului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Lunga sa domnie a corespuns, în general, unei perioade de pace, rezultat al politicii extrem de abile a voievodului moldovean, care a menținut echilibrul între Ungaria și Polonia. Astfel, recunoscând suzeranitatea lui Vladislav Jagello – a încheiat tratate de pace cu acesta în 1402, 1404, 1407, 1411 si 1415 făgăduindu-i acestuia sfat și ajutor împotriva oricărui dușman -, Alexandru s-a asigurat de sprijinul Poloniei în fața oricărei încercări a Ungariei de a controla drumul comercial care lega sudul Poloniei, trecând prin Moldova, de gurile Dunării, mai precis de cetățile Chilia și Cetatea Albă.
Acordul dintre Polonia și Ungaria, încheiat la Lublau la 15 martie 1412, reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărțire a unui teritoriu românesc în sfere de influență.
Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru și-a onorat întotdeauna obligațiile rezultate din acceptarea suzeranității regelui polon și datorită contradicțiilor polono-maghiare.

În calitate de vasal al lui Vladislav Jagello, i-a acordat acestuia sprijin militar în două bătălii purtate împotriva Cavalerilor Teutoni: la Grünwald, în 1410, și la Marienburg, în 1422, ambele fiind câștigate de către polonezi. De asemenea, în timpul său, în 1420, au loc primele confruntări dintre Moldova și Imperiul Otoman. Turcii au asediat Chilia și Cetatea Albă, dar Alexandru a reușit să le apere. Alexandru cel Bun a murit la 1 ianuarie 1432 în urma unei boli contractate în luptele dintre Polonia si Ungaria. În urma lui au rămas mai mulți fii care s-au luptat ani de zile pentru a ocupa tronul.
Losonczi Margit, soția domnitorului, fiică de nobil maghiar, mama voievodului Petru Mușat contribuie foarte mult la sprijinul acordat catolicilor. Sub patronatul ei, franciscanii veniți de la mănăstirea din Șumuleu (azi Șumuleu-Ciuc, Jud. Harghita) o mănăstire în Bacău încă din anul 1390.Construirea bisericii gotice, care se află pe locul bisericii actuale se poate data tot în această perioadă.
Domnitor al Moldovei 1400 – 1432;
Predecesor: Iuga;
Succesor: Iliaș
Views: 2