Senatul, in calitate de for decizional, a adoptat marti, cu 72 de voturi „pentru” si 13 voturi „impotriva”, proiectul de lege pentru modificarea legii nr. 176/2002 privind exercitarea functiilor si demnitatilor publice. Potrivit propunerii deputatului PSD Catalin Radulescu, incompatibilitatile se prescriu la trei ani de la data savarsirii lor.
Astfel, in articolul 25 din legea 175/2002 s-a adaugat un nou alineat 5, care spune ca: ”Faptele savarsite de persoanele aflate in exercitarea demnitatilor publice sau functiilor publice ce determina existenta conflictului de interese sau a starii de incompatibilitate se prescriu in termen de 3 ani de la data savarsirii lor”.
In luna decembrie 2017, deputatul PSD Catalin Radulescu, alaturi de alti peste o suta de parlamentari social-democrati, au inregistrat o initiativa legislativa potrivit careia faptele savarsite de persoanele aflate in exercitarea demnitatilor publice sau functiilor publice ce determina existenta conflictului de interese sau a starii de incompatibilitate se prescriu in termen de trei ani de la data savarsirii lor.
Potrivit expunerii de motive, ”initiatorii propun introducerea unui termen de prescriptie a faptelor ce determina existenta conflictului de interese sau a starii de incompatibilitate, avand in vedere ca si in materia mai grava, a ilicitului penal, exista o astfel de institutie juridica, mai precis prescriptia raspunderii penale. De asemenea, nu este nici moral si nici legal ca aceste fapte sa fie imprescriptibile”.
Proiectul de lege va merge la presedinte pentru promulgare.
Views: 0