
Plenul Parlamentului European a votat joi seară amendamentul care cuprinde propunerea europarlamentarului PNL Siegfried Mureșan privind crearea unui Fond European de Solidaritate împotriva Coronavirus de 50 de miliarde de euro în viitorul Buget multianual al Uniunii Europene 2021 – 2027, potrivit unui comunicat de presă.
” Am votat in plenul Parlamentului European doua rectificari ale Bugetului UE 2020 prin care alocam in total 3,1 miliarde de euro pentru combaterea pandemiei de COVID-19 si a efectelor sale.
Aproape 400 de milioane de euro din acesti bani vor merge catre dotarea rezervei comune de echipamente medicale si de protectie a Uniunii Europene. Aceasta rezerva a fost creata acum o luna pentru a fi folosita in situatii de urgenta in tarile si regiunile unde este cea mai mare nevoie. Romania este primul stat membru care a primit acceptul sa gazduiasca o parte din aceasta rezerva.
Restul de 2,7 miliarde de euro merg catre Instrumentul pentru Sprijin de Urgenta al Comisiei Europene. Acest instrument va permite, printre altele, achizitionarea de medicamente si dispozitive medicale, ridicarea de spitale temporare, precum si dezvoltarea unor facilitati de productie de echipamente medicale.
Aceste 3,1 miliarde de euro vin in completarea celor 37 de miliarde de euro, fonduri europene, pe care le-am aprobat luna trecuta in plenul Parlamentului European pentru combaterea COVID-19 si a efectelor sale.” a declarat Siegfried Muresan, europarlamentar PNL si vicepresedinte al PPE.
Views: 0