Potrivit surselor Realitatea TV, Silviu Prigoană se afla într-un restaurant din Bran, alături de câțiva apropiați, când a intrat brusc în stop cardiorespirator.
Medicii de la SMURD au ajuns rapid la fața locului, la ora 14:20, și au început manevrele de resuscitare, dar, din păcate, nu au reușit să-l salveze. Echipele de intervenție l-au resuscitat timp de o oră și jumătate, până la 15:30, când a fost declarat decesul. În ciuda eforturilor, medicii nu au observat semne de revenire pe parcursul resuscitării.
Apropiații lui au confirmat că acesta avea antecedente cardiace, însă cauza exactă a morții va fi stabilită de medicii legiști, care vor întocmi un raport detaliat. Surse din cadrul anchetei sugerează posibilitatea unui infarct.
El urma să împlinească vârsta de 61 de ani peste doar câteva săptămâni, în data de 22 decembrie.
Bogdan Pascu, reprezentantul restaurantului unde s-a petrecut tot, a dezvăluit că Silviu Prigoană nici nu a apucat să mănânce ceva până în momentul în care i s-a făcut rău.
„La câteva minute s-a întâmplat (după ce a intrat în restaurant – n.r.)”, spune el.
„Domnul Silviu Prigoană era client de-al nostru fidel, venea săptămânal la noi la masă. (…) Dânsul a sosit la masă, iar după câteva minute i s-a făcut rău. Am sunat la 112, ambulanța a ajuns destul de repede, au încercat foarte-foarte mult să îl resusciteze. Din păcate, nu au reușit. Venea la masă săptămânal”, a mai indicat Bogdan Pascu.
Views: 61