Un tânăr din Slovacia, a fost prins în flagrat de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate şi procurorii DIICOT Craiova, în timp ce ar fi pus în vânzare 170 de grame de cocaină, pentru 7.550 de euro.
“Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, cetățean străin, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc.
Măsura a fost dispusă după ce, la aceeași dată, inculpatul a fost prins în flagrant după ce a oferit spre vânzare cantitatea de 170 de grame cocaină, pentru suma de 7.550 de euro.
În cauză s-a reținut faptul că, în perioada ianuarie-iunie 2023, inculpatul a introdus din Țările de Jos pe teritoriul României, droguri de mare risc (cocaină), în scopul comercializării către consumatori de pe raza județului Dolj.
La data de 08.06.2023. a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.”, se menționează in comunicatul emis de DIICOT Craiova.
Views: 0