Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală” 2021 (ediţia 48), organizat de Filarmonica „Oltenia” Craiova, continuă cu două concerte camerale – duo vioară/pian CRISTIAN PINTILIE/ MIHAI UNGUREANU şi CĂTĂLIN OPRIȚOIU & MILLENIUM ARTS QUARTET:
VINERI, 3 DECEMBRIE 2021, ORA 19:00
Concert cameral
CRISTIAN PINTILIE (vioară), MIHAI UNGUREANU (pian)
În program:
Antonio Vivaldi/Ottorino Respighi: Sonata în Re major, RV 10
Wolfgang Amadeus Mozart: Sonata nr. 26 în Si bemol major, K. 378
Ludwig van Beethoven: Sonata nr. 5 în Fa major, op. 24 („Sonata Primăverii”)
LUNI, 6 DECEMBRIE 2021, ORA 19:00
Concert cameral
CĂTĂLIN OPRIȚOIU & MILLENIUM ARTS QUARTET
SHIRIN CORBU, LAVINIA SĂTEANU (vioară),
MIHAELA MOSCALU (violă), ALEXANDRU DUȚULESCU (violoncel)
În program:
Georg Friedrich Haendel: „Muzica apelor”
Johann Strauss-fiul: Valsul „Dunărea albastră”, op. 314
Johann Strauss-fiul: Tritsch-Tratsch Polka, op. 214
Frédéric Chopin: Vals
Johannes Brahms: Dans ungar nr. 1
Piotr Ilici Ceaikovski: Sleeping Beauty
Johannes Brahms: Dans ungar nr. 2
Johann Strauss-fiul: Valsul imperial, op. 437
Johannes Brahms: Dans ungar nr. 6
Piotr Ilici Ceaikovski: Valsul florilor
Constantin Arvinte: Suite românești
CRISTIAN PINTILIE s-a născut la Craiova în anul 1957 și a absolvit Academia de Muzică ”George Enescu” din Iași. A studiat cu marii violoniști Ion Voicu, Ștefan Gheorghiu, Bujor Prelipcean. A fost concertmaestru al Filarmonicii „Moldova” Iași între anii 1986-1990, al Orchestrei de Cameră București (1984-1989), al Orchestrei Filarmonicii „Oltenia” (între anii 2001-2002 și 2013-2014), de asemenea solist și director artistic al Asociației muzicale „Concerto Strauss” Italia (din 1990 până în prezent). Activitatea sa în Italia a fost și de concertmaestru al Orchestrei Filarmonice „Marchigiana” (Ancona), al Orchestrei simfonice a Republicii San Marino și al Orchestrei de cameră din Bologna. A lucrat din 1993 până în 1998 și în televiziunea italiană RaiUno. A concertat cu orchestrele filarmonice din: Iași, Craiova, Botoșani, Bacău etc., sub bagheta dirijorilor: Ion Baciu, George Vintilă, Modest Cichirdan, Teodor Costin, Emanuel Elenescu. În calitate de concertmaestru, a cântat cu dirjiori de renume precum: Valeri Gergiev, Peter Magg, Gustav Kuhn, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Daniel Oren, Ovidiu Bălan, Gheorge Costin, etc.
Solist concertist al Filarmonicii „Oltenia”, pianistul MIHAI UNGUREANU apare cu regularitate în viaţa muzicală a ţării şi în străinătate, atrăgându-şi elogiile publicului şi criticii de specialitate. La 16 ani, a debutat cu „Mi bemolul” de Franz Liszt pe scena Filarmonicii craiovene; în anul 1977, a absolvit cursurile Liceului de Artă din Bănie. Ca student al Academiei de Muzică din capitală, a beneficiat de îndrumările reputaţilor muzicieni Dan Grigore şi Ioana Minei. Din anul 1981, începe să susţină o intensă activitate concertistică, colaborând cu toate orchestrele simfonice din ţară, deosebita sa prezenţă scenică fiind apreciată şi peste hotare.În ipostazele de solist, interpret de muzică de cameră şi acompaniator, Mihai Ungureanu a concertat în centre culturale renumite din majoritatea țărilor din Europa, America de Nord și de Sud (în S. U. A., Canada, Argentina şi Brazilia a susţinut o serie de concerte cu orchestra și recitaluri de mare succes), din Rusia (ex-U. R. S. S.) şi din spaţiul asiatic (Japonia, Coreea de Sud, Republica Islamică Iran, Liban). Este laureatul mai multor competiţii naţionale şi a fost distins cu Premiul ATM (Premiul Criticii Muzicale/1986).
CĂTĂLIN OPRIŢOIU are un palmares bogat: este multiplu Laureat al Concursului Internaţional „Constantin Silvestri”, România (1990-1993); obține Premiul I la Concursul Naţional de Interpretare, dar și la Concursul Internaţional de Flaut, Timişoara, iar în anul 2007 câştigă locul întâi la Concursul Internaţional de Flaut din Volos, Grecia. În 2004, activează ca solo-flautist al Orchestrei Simfonice din Seul (Coreea de Sud), în 2005 absolvă cursul de măiestrie artistică pentru soliști (Master de solist) în cadrul Universităţii Superioare de Muzică din München (Germania). În acelaşi an, înfiinţează orchestra „Camerata Classica” şi activează ca solist permanent al acesteia, având colaborări în emisiuni radio şi de televiziune. În perioada 1998-2011, Cătălin Opriţoiu a fost prim-flautist al orchestrei filarmonice „George Enescu”, în prezent fiind solist al Orchestrei Simfonice București și solist concertist al Filarmonicii „Oltenia” Craiova. Dedicat în egală măsură și activității didactice, Cătălin Opriţoiu este Lector univ. dr. la catedra de flaut a Universității Naționale de Muzică București.
Fondat în 1998, MILLENIUM ARTS QUARTET interpretează cea mai bună muzică pentru o audiență variată, pentru orice tip de proiect muzical de divertisment, special concepute și create pentru a îndeplini cele mai exigente cerinţe și gusturi. Aparițiile la TV și radio, care s-au bucurat de un mare succes, precum și înregistrările și colaborările cu alte ansambluri și orchestre, au condus la conturarea unei formații profesioniste. Millenium Arts Quartet interpretează toate genurile muzicale rafinate: de la muzica clasică, favorita tuturor timpurilor, la evergreen, jazz, tango, latino și bossanova. Repertoriul include muzica potrivită pentru orice tip de eveniment. Având la bază formula clasică de cvartet de coarde sau quartet + instrument solist, Millenium Arts a fost invitat să concerteze atât cu ocazia unor evenimente de prestigiu cât și în cadrul concertelor sau înregistrărilor unor artiști români renumiți precum: Phoenix, Direcția 5, HI-Q, Sarmalele Reci, Paula Seling, Damian Drăghici, Sanda Ladoși, Jennifer Crestol, Loredana, Horia Brenciu, Dan Teodorescu, Nicu Alifantis.
Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală” 2021 (ediţia 48) stă sub semnul diversităţii, abordând mai multe genuri: vocal-simfonic, cameral şi simfonic. Muzică, de la baroc la rock, este interpretată de artiştii invitaţi, alături de Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii „Oltenia” Craiova. Festivalul Internaţional „Craiova Muzicală” 2021 s-a deschis pe 1 decembrie 2021 cu Oratoriul eroic „Tudor Vladimirescu” de GHEORGHE DUMITRESCU, de Ziua Naţională a României şi sărbătorirea a 200 de ani de la Revoluţia de la 1821, eveniment ce a marcat începutul procesului de renaştere naţională a ţării noastre (Anul Tudor Vladimirescu). Seara s-a încheiat cu Suită din muzica filmului „Mihai Viteazul” de TIBERIU OLAH. Festivalul se desfăşoară în perioada 1- 17 decembrie 2021, timp în care au loc 9 evenimente muzicale, director artistic al festivalului fiind prof. univ. dr. dr.h.c. VALENTINA SANDU-DEDIU.
Preţuri bilete/concert: 40 lei; 10 lei (elevi, studenţi, seniori)
Agenţia de bilete, Calea Unirii, nr. 16
Telefon: 0251.414.698
Program: luni-vineri; orele 10:00-18:00
Accesul publicului este limitat la 70% din capacitatea sălii, pe bază de certificat verde. Se respectă măsurile de siguranţă medicală.
Views: 0