Sorin Grindeanu, despre Tronsonul I al Drumului Craiova-Piteşti : Până în iunie vom avea noul constructor

0
633

Noul constructor al tronsonului I al Drumului Expres Craiova – Piteşti (DEx 12) va fi stabilit în luna iunie, după ce a fost reziliat contractul cu fostul constructor şi a fost reluată licitaţia, a anunţat miercuri, la Caracal, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

Ministrul a menţionat că pe primul tronson al DEx 12 a lucrat acelaşi constructor care a lucrat şi la Centura Sud a municipiului Timişoara şi la Centura Bucureşti între DN2 şi A2, toate cele trei contracte fiind reziliate.

Pe primul tronson al DEx 12, cel dintre Craiova şi Robăneşti, stadiul de execuţie al lucrărilor este de aproximativ 52%, a adăugat ministrul Transporturilor.

„Ştiţi că am reziliat, acea companie (…) cu care am reziliat contractele avea trei contracte, lotul unu pe Drumul Expres Craiova-Piteşti, centura Timişoarei, varianta sudică şi centura Bucureştiului, între DN2 şi A2. Toate trei contractele le-am reziliat. Am avut răbdare şi ştiţi acest lucru (…) Ei, cu această companie nu s-a putut şi de aceea am reziliat. Termenul de depunere de oferte este începutul lunii mai, dacă nu mă înşel, 5 mai, ca să se depună ofertele. S-a făcut într-un timp record expertiza pe ce au făcut şi cum au lăsat, Tirrena Scavi cred că era compania, în ce stadiu au lăsat lucrarea, s-a acceptat acea expertiză, a fost scoasă la licitaţie şi termenul limită este de 5 mai. Deci undeva zic eu că la început de luna iunie, undeva într-o lună de zile vom avea noul constructor pe tronsonul unu (al DEx Craiova – Piteşti) şi pe varianta ocolitoare de la Timişoara, varianta sudică. Sper să fie o companie care să facă această lucrare, stadiul este undeva la 52%, deci mai au jumătate aproximativ”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Drumul Expres Craiova – Piteşti este împărţit în patru tronsoane: tronsonul 1 traversează localităţile Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti, cu plecare din Craiova, şi are o lungime de 17,7 kilometri, va avea două pasaje şi şapte poduri, costă 76 milioane de euro fără TVA şi anterior lucările au fost executate de firma Tirrena Scavi SpA, din Italia.

Al doilea tronson trece prin localităţile Balş, Barza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina şi Valea Mare, are o lungime de aproape 40 kilometri, a costat 217 milioane euro fără TVA şi a fost executat de Asocierea SA&PE Construct SRL-Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL- Consitrans SRL, din România.

Antreprenorul care a lucrat pe tronsonul al doilea a obţinut şi contractele pentru proiectarea şi execuţia tronsoanelor 3 şi 4 din Drumul Expres Craiova – Piteşti, cu lungime totală de 64 kilometri.

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.