In weekend, Zorro & Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor de luni, 2 octombrie, încep atelierele Fabricii de povești electroColibri
Sâmbătă, 30 septembrie 2017, la ora 18:00 intră în scenă Zorro, în spectacolul cu scenariul şi regia semnate de Cristian Mitescu, scenografia Oana Micu și Tiberiu Toitan, coregrafia Ionuț Sergiu Anghel, muzica Alexandru Berehoi, cu actorii: Cosmin Dolea, Geo Dinescu, Marin Fagu, Adriana Ioncu.
Duminică, 1 octombrie 2017, la ora 11:00 publicul este așteptat la spectacolul Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor, adaptare după povești populare rusești, scenariul și regia Alla Cebotari, pe care o regăsim și în distribuție alături de actorii Emanuel Popescu și Daniel Mirea. Scenografia este realizată de Iulia Goanță, iar muzica îi aparține lui Alin Macovei – Moraru.
Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 – 19:00, iar duminica, în intervalul 10:00 – 13:00.
Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.
După ora de începere a spectacolului, în sală nu vom mai putea intra!
De luni, 2 octombrie, încep și atelierele de creație ale Fabricii de povești electroColibri, prima serie a Stagiunii 2017 / 2018: Dincolo de poveste (coord. Rodica Prisăcaru), Laboratorul creativ (coord. Andreea Melinescu), Primul pas pe scenă (coord. Alis Ianoş), Jocul de-a joaca (coord. Oana Stancu), Puzzle Factory (coord. Adriana Teodorescu), Poveștile copilăriei, Construim cu bucurie şi Lumea piticilor (coord. Laura Pumnea), Cine sunt eu și Dincolo de mască (coord. Geo Dinescu), Zece degete, nu doar două mâini (coord. Marin Fagu), Video Blogger Colibri (coord. Geo Dinescu, Marin Fagu, Andreea Melinescu, Laura Pumnea).
Views: 0