Sperante pentru anularea Brexitului – ‘Exista peste 50% sanse sa se organizeze un al doilea referendum’

0
297

Sperante pentru anularea Brexitului - 'Exista peste 50% sanse sa se organizeze un al doilea referendum' 1Sansele sa aiba loc un al doilea referendum pe tema Brexitului sunt, in prezent, mai mari de 50%, a declarat joi fostul premier laburist britanic Tony Blair, relateaza Reuters.

Fostul premier laburist apreciaza ca o a doua consultare populara ar fi mijlocul ”clasarii” dosarului Brexitului, programat sa aiba loc la 29 martie.

”Eu cred ca daca va avea loc un al doilea referendum, acesta va clasa afacerea”, a declarat pentru televiziunea Reuters Blair, un sustinator al ramanerii Regatului Unit in Uniunea Europeana, la forumul Economic Mondial (WEF) de la Davos.

”Eu cred ca daca ne retragem (din UE) fara sa ne intoarcem in fata poporului, cu cearta actuala si in aceste circumstante, asta ar semana o disensiune si mai mare”, a adaugat el.

”Mi-ar parea absolut iresponsabil sa iesim din UE fara acord si sunt sigur ca Parlamentul nu o va permite”, a adaugat el.

Referendumul de la 23 iunie 2016 a degajat o majoritate de 51,9% din voturile exprimate in favoarea Brexitului, ceea ce a declansat procesul retragerii regatului din Uniune, aflat in haos in prezent, dupa ce deputatii din Camera Comunelor au respins masiv acordul retragerii incheiat de Guvernul Theresei May cu UE.

Views: 0

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.