Spitalul municipal pe ultima suta de metri

0
271
Spitalul municipal pe ultima suta de metri 1
Spitalul municipal pe ultima suta de metri

Cele patru noi corpuri de clădire ale Spitalului „Filantropia”, care se construiesc în cartierul craiovean Sărari, pe scheletul de clădire din vecinătatea Spitalului de Boli Infecțioase, ar urma să fie finalizate până în luna iunie 2017. Reprezentanții municipalității au detaliat,  gradul de execuție al lucrărilor și ce mai este de făcut pentru ca acestea să fie gata.

În vara acestui an, craiovenii ar trebui să se poată trata inclusiv în noile corpuri de clădire ale Spitalului „Filantropia”, unde, după finalizare, urmează să fie mutate patru dintre secţiile unității spitalicești: Secţiile Medicală I, Medicală II, Medicală III şi Secţia Fizioterapie şi Urgenţă.

Lucrările la corpurile de clădire și la exterior, în detaliu

Conform reprezentanților municipalității, termenul de finalizare al întregii lucrări este luna iunie. Aceștia au oferit și informații pentru fiecare clădire în parte. Astfel, primul corp, A, este executat, inclusiv cu dotări, în proporție de 90%. Principalele lucrări executate au fost cele de închidere perimetrală, cele de realizare a terasei, care a fost dotată cu gresie și geam de protecție, chillerele (răcitoarele – n.r.) au fost montate, fiind realizate și toate instalațiile, cu excepția celei de curenți slabi, care urmează să fie încheiată în totalitate, în curând. Nu în ultimul rând, acum se montează granitul pe scări, se realizează balustrada pentru scări și se așterne și linoleumul, însă numai pentru etajul II, pentru a nu fi deteriorat. Pentru acest corp au fost cumpărate și dotări pentru cabinete, saloane și grupuri sanitare.

Citeste si :  Primaria Craiova a inceput cu 28 aprilie 2017 distribuirea de pachete cu alimente

Corpul B a fost executat, cu tot cu dotări, și se găsește la un procent de realizare de 80%, iar corpul C, tot cu dotări, se găsește la un grad de execuție de 70%. Aici au fost realizate aceleași lucrări ca la corpurile anterioare, în plus lucrându-se, în această perioadă, la subsol și la coloanele generale de instalații. Totodată, și pentru acest corp au fost achiziționate dotările pentru cabinete, saloane și pentru grupurile sanitare.

Nu în ultimul rând, corpul D se află la un grad de execuție de 50%, cu tot cu dotări. În momentul actual sunt în curs de executare lucrări la tencuieli, montarea granitului, realizarea de șape pentru instalații, dar și amenajarea punctului termic. Și aici au fost cumpărate dotările necesare.

Dincolo de corpurile de clădire incluse în proiect, firma executantă mai are de lucrat și la partea exterioară a clădirilor. Acestea sunt realizate în proporție de 60%, realizându-se rampa de acces auto. Pe de altă parte, se lucrează la rețelele exterioare și urmează branșamentele și se va realiza și amenajarea peisagistică. Mai mult, se execută parcările și trotuarele, pentru că partea de parcare se găseşte tot în contractul de lucrări, urmând ca Spitalul de Boli Infecţioase şi cel municipal să aibă o parcare comună. În ceea ce priveşte cea mai mare parte din aparatură, aceasta este inclusă în contractul de construcţie.

Citeste si :  Primaria Craiova in faliment ! Genoiu nu vrea sa lase Universitatea Craiova pe stadion!

La spitalul municipal lucrează asocierea de firme Recon SA – Getrix SA – GTX Proex Instal SRL – Electro Alfa Internaţional SRL, în cadrul unui contract cu o valoare de 33.615.422 de lei cu TVA.

spital-2

Spitalul, „cea mai mare realizare a Craiovei”

Scheletul de clădire din zona Spitalului de Boli Infecţioase fusese gândit, iniţial, ca un spital pentru bolnavii de SIDA, însă lucrarea a fost sistată din cauza lipsei de bani. După aceea, au existat mai multe tentative de a definitiva construcţia, tot cu destinaţie medicală, însă niciuna nu s-a concretizat.

Într-un interviu acordat Jurnalul Olteniei la finele anului trecut, viceprimarul cu atribuții de primar interimar, Mihail Genoiu, a spus că acest spital este cea mai mare realizare a Craiovei, din mai multe motive.

Citeste si :  Mario Ovidiu Oprea : "Duplicitatea si oportunismul sunt singurele atribute ale lui Mihail Genoiu"

Spitalul municipal este cea mai mare realizare a Craiovei, exceptând stadionul, care este o investiţie a Companiei Naţionale de Investiţii şi nu a municipalităţii. Spitalul este o mare realizare pentru că e printre puţinele spitale noi realizate în România după anii 1990. Am folosit, pe de o parte, acel schelet din vecinătatea Spitalului de Boli Infecţioase, care stătea de ani întregi, arăta groaznic, îmbătrânea şi urâţea oraşul, iar la ora asta avantajul este dublu: că am scăpat de urâţenia respectivă şi că s-a ridicat acest spital, care a avut şansa unui constructor foarte serios. Timpul în care s-a lucrat a fost foarte scurt (…) Spitalul este o mare realizare şi va fi o ridicare a standardului medical în Craiova, iar asta cred că ne dorim cu toţii. Toţi cetăţenii îşi doresc, pe lângă toate celelalte lucruri, ca atunci când, Doamne fereşte, au o problemă, să aibă asigurat un cadru normal în spitale”, spunea Mihail Genoiu.

Sursa acestui articol Jurnalul Olteniei !

Lasa un comentariu aici !

Da o stea articolului !

 / 3 Privacy Policy

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.