Ministrul demis al Justiţiei Stelian Ion afirmă că premierul Florin Cîţu a arătat în seara aceasta „încă o dată că nu are respect pentru lege, pentru Constituţie”.
„Având în vedere antecedentele sale, poate că nu este de mirare. În felul acesta Florin Cîţu şi-a semnat de fapt propria plecare din guvern”, adaugă el. El susţine că „miza nevăzută” este procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare.
„Premierul Florin Cîţu arată în seara aceasta încă o dată că nu are respect pentru lege, pentru Constituţie. Având în vedere antecedentele sale, poate că nu este de mirare. În felul acesta Florin Cîţu şi-a semnat de fapt propria plecare din guvern pentru că este doar o chestiune de timp până când Florin Cîţu va pleca acasă”, a declarat Stelian Ion, miercuri seară, după ce premierul a anunţat demiterea sa din funcţia de ministru al Justiţiei.
Potrivit acestuia, „şantaj şi iresponsabilitate înseamnă să îi ceri imperativ ministrului justiţiei să îţi dea un aviz la minut pe un proiect cu miză uriaşă pentru care termenul legal de avizare este de 4 zile lucrătoare de la primirea originalului”.
„Precizez încă o data că nici până la această oră originalul proiectului PNDL 3 nu a fost trimis la Ministerul Justiţiei pentru obţinerea avizului. Povestea are şi un substrat nevăzut, legat de procedura de numire a procurorilor de rang înalt aflată în derulare. Aceasta este miza nevăzută”, a adăugat Stelian Ion.
Views: 0