Etichetă: Timisoara
România, pe lista CNN a celor mai bune destinații de vizitat...
CNN Travel a alcătuit o listă cu 25 de destinaţii care consideră că merită să fie vizitate în 2025, iar România se numără printre...
Turneul „Vape Me In” încheiat cu succes: peste 900 de...
În luna octombrie 2024, Asociația Culturală pentru Educație prin Artă (ACEA) a adus spectacolul „Vape Me In” pe scenele din cinci orașe din România...
A murit Nicu Covaci! Liderul trupei Phoenix s-a stins la 77...
Liderul formaţiei Phoenix, Nicu Covaci (77 de ani), a murit pe patul de spital. El era internat de aproape o lună de zile în...
Poșta Română continuă procesul de eficientizare a rutelor interregionale de transport
Compania Națională ,,Poșta Română” a încheiat un parteneriat cu firme prestigioase de transport mărfuri în scopul eficientizării rutelor de transport interregionale. Externalizarea acestor servicii...
Peste 7000 de jucători sunt așteptați la a doua ediție a...
Turneul cu premii de 15.000 de euro va avea loc la Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Brăila, Timișoara, Constanța, Craiova și Bucuresti, iar jucătorii se pot...
Wizz Air suspendă 20 de curse din România. Aeroportul Craiova ramane...
Compania Wizz Air anunță că cel puțin 20 de rute operate spre și dinspre șase aeroporturi din România au fost suspendate și nu vor...
Aproape 1200 de cadre didactice au descoperite cele mai moderne tehnici...
Aproape 1200 de educatori, învățători și psihologi din sistemul public de învățământ au participat la sesiuni de training susținute de experți internaționali în educație...
Craioveanca Costinela Ungureanu a primit Premiul pentru cea mai bună actriță...
În cadrul Galei Premiilor UNITER 2023 care a avut loc luni, 12 Iunie 2023, la Teatrul Național „Mihai Eminescu din Timișoara, COSTINELA...
Dynamite Fighting Show 18 Luptă Finală va avea loc duminică
Dynamite Fighting Show 18 Luptă Finală va avea loc duminică, 12 martie, de la ora 20:00 la Sala Sporturilor Constantin Jude din Timișoara. Este...
Tănculețul Ionuț Iancu nu va participa la prima editie Dynamite Fighting...
Tănculețul Ionuț Iancu a anuntat pe pagina de socializare ca nu va participa la prima editie Dynamite Fighting Show de la Timisoara.. Totusi sportivul...
Banca Mondială a calculat performanţa şi potenţialul oraşelor din România! Craiova,...
„Ierarhia oraşelor” în termenii indicelui de atractivitate arată că cele mai atractive oraşe continuă să fie Bucureştiul, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Craiova, Constanța, Galați, Brașov,...
Alin Ionut Iancu, KO si la box! Campionul Craiovei a castigat...
Iancu Alin Ionut a castigat inca un meci prin KO in gala BFC 2 desfasurata la Timisoara .
Campionul Craiovei a fost pregatit de Ionut...
Alin Ionut Iancu si Ionut Puca au plecat la Timisoara in...
Timisoara are un loc aparte pentru cei doi . Aici Alin Ionut Iancu si-a facut debutul atat in kickboxing,cât si in boxul profesionist!
Dupa aventura...
Baschet: Craiova pierde la limită meciul cu Timișoara
Timișoara a câștigat meciul jucat astăzi la Craiova, în etapa a 27-a a Ligii Naționale. Oaspetii au condus în cea mai mare parte a...
Liceul Voltaire Craiova vă invită să sărbătorim împreună FRANCOFONIA!
Animați de spiritul francofoniei care creează conexiuni interumane internaționale, profesorii și elevii Liceul „Voltaire”, Craiova, cu sprijinul Asociației Române a Profesorilor Francofoni, al Institutului...
Guvernul a împărțit bani primăriilor pentru încălzire . Craiova va primi...
Guvernul a aprobat, joi, alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, în...
Video : Iancu Alin Ionut – Tancul a obtinut prima sa...
A fost spectacol total in gala Boxing Fighting Championship de la Timisoara!
Iancu Alin Ionut a debutat cu o victorie spectaculoasa in box. Tancul l-a...
Nicolae Giugea : La Craiova, alegerile s-au desfășurat decent. În schimb,...
Lupta interna din PNL intra intr-o noua etapa . Deputatul PNL Dolj, Nicolae Giugea, trage un semnal de alarma in privinta celor care sustin...
Interlopul care ar fi comandat asasinarea unui jurnalist din Timişoara, prins...
Poliţia Română anunţă că bărbatul care ar fi comandat asasinarea unui jurnalist din Timişoara a fost prins în Italia. Lucian Boncu era dat în...
România va primi o nouă tranșă de vaccin de la compania...
omânia va primi o nouă tranșă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 697.320 doze. Vaccinurile vor fi livrate pe cale...
MApN tine deschise non-stop centrele de vaccinare din spitalele militare timp...
Centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara sunt deschise, începând de marţi, de la ora 8,00,...
România primește astăzi peste 725.000 de doze de vaccin Pfizer! Centrul...
România primește luni cea mai mare tranșă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech. 725.400 doze de vaccin ajung în țară. Vaccinurile sunt livrate...
O nouă TRANȘĂ de vaccin Pfizer ajunge în România
O nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech, care constă în 345.150 doze, va sosi în România luni. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană,...
224.640 doze Pfizer BioNTech ajung mâine în țară ! Centrul Regional...
O nouă tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech va sosi în România, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Transportul către...
A zecea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech sosește mâine în țară
Mâine, 22 februarie, sosește în România, pe cale aeriană, cea de a zecea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 201.240 doze de...
Cea de a opta tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech...
Mâine, 08 februarie, va sosi în România cea de a opta tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 163.800 doze, pe...
Primele doze de vaccin AstraZeneca SUNT distribuite în țară! Afla cate...
Primele doze de vaccin de la AstraZeneca se distribuie astăzi în țară. Prima tranșă de vaccinuri de la AstraZeneca, a ajuns în această dimineață...
A șasea tranșă de vaccin Pfizer BioNTech sosește mâine în țară
Mâine, 25 ianuarie, va sosi în România a șasea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care
constă în 92.430 doze, pe cale aeriană, pe...
Timișorenii l-au huiduit pe George Simion, liderul AUR: “Gunoiule, mincinosule, manipulatorule!”,...
Liderul AUR, George Simion, a fost huiduit de zeci de timisoreni, miercuri seara, acuzandu-l ca vrea sa paraziteze manifestarile dedicate declansarii Revolutiei. Mai multi...
Nelu Tătaru : Organizarea concursului de intrare în Rezidențiat în domeniile...
Concursul va avea loc în data de 15 noiembrie 2020 și se va desfășura în cele 6 centre universitare tradiționale: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași,...