Acasă Actualitate Actualitate Craiova Tânăr de 18 ani, reținut de polițiști după o agresiune într-o parcare...

Tânăr de 18 ani, reținut de polițiști după o agresiune într-o parcare din Craiova. A fost prins pe Aeroportul Otopeni

0
Tânăr de 18 ani, reținut de polițiști după o agresiune într-o parcare din Craiova. A fost prins pe Aeroportul Otopeni
Tânăr de 18 ani, reținut de polițiști după o agresiune într-o parcare din Craiova. A fost prins pe Aeroportul Otopeni

Un incident violent petrecut într-o parcare a unui centru comercial din Craiova s-a lăsat cu reținere, audieri și control judiciar. Polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr de 18 ani, din municipiul Craiova, suspectat de comiterea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

Totul s-a întâmplat în data de 9 ianuarie, când un alt tânăr, tot în vârstă de 18 ani, din comuna Giubega, a sesizat poliția. Acesta a reclamat faptul că, în timp ce se afla în parcarea unui centru comercial din Craiova, ar fi fost agresat fizic de un alt tânăr, care a părăsit imediat zona după comiterea faptei.

În urma sesizării, polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovirea sau alte violențe și au demarat cercetările pentru identificarea agresorului. Investigațiile au arătat că tânărul bănuit ar fi părăsit țara imediat după incident.

În cursul zilei de ieri, 16 ianuarie, pe baza unor informații operative, polițiștii au pus în aplicare un mandat de aducere. Suspectul a fost depistat pe Aeroportul Otopeni, fiind condus ulterior la sediul Secției 5 Poliție Craiova pentru audieri.

Pe baza probelor administrate, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.

Ulterior, acesta a fost prezentat procurorilor, care au dispus față de el măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs agresiunea.

a

Views: 111

STIREA TA - Dacă esti martorul unor evenimente deosebite, fotografiaza, filmeaza si trimite-le prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.